COVER STORY BM 2019: Cum şi-au găsit primul job cei mai puternici oameni din businessul românesc

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 28 decembrie 2019 2244 afişări

​Conduc companii cu afaceri de sute de milioane de lei, coordonează divizii întregi sau sunt responsabili de dezvoltarea organizaţiei pe noi şi noi pieţe; cum şi-au început însă cariera?

Am întrebat oameni din businessul românesc care a fost prima lor slujbă, cât de greu au obţinut-o şi ce sfaturi le-ar da celor care se află astăzi, la rândul lor, în căutarea primului loc de muncă.

Unii dintre ei se află, şi în prezent, în companiile care le-au deschis pentru prima oară uşa; alţii au trecut la alte companii sau chiar în alte industrii. 

"Primul job mi-a fost oferit prin intermediul căţelului", spune Loredana Butnaru, general manager al producătorului de electrocasnice Miele, povestind apoi că în timpul unei plimbări cu câinele prin parcul Politehnicii a cunoscut-o pe cea care avea să îi ofere primul loc de muncă.

"După ce am reuşit să cuceresc imprimanta şi faxul şi am intrat cu adevărat în domeniu mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac şi pe viitor", descrie şi Valentin Storoj, cel care conduce divizia locală a Raben Logistics, modul în care primul job i-a oferit perspective pentru ceea ce avea să urmeze.

În paginile ce urmează veţi găsi numeroase astfel de poveşti, narate fie ca urmare a solicitării noastre, fie în cadrul unor evenimente Meet the CEO organizate de Business Magazin.


Alexandru Reff

country managing partner

Deloitte România şi Moldova

//

Cifră de afaceri 2017: 259,8 mil. lei

Număr de angajaţi: 1.100

"Prima colaborare profesională, mai degrabă decât loc de muncă, a fost în cadrul cabinetului parlamentar al domnului profesor Valeriu Stoica, în acel moment (1997) ministru al justiţiei, care m-a recrutat în facultate cu propunerea să îl ajut în relaţia cu justiţiabilii care îi adresau diverse solicitări prin intermediul cabinetului parlamentar. Nu a fost neapărat o activitate propriu-zis juridică, dar mi-a oferit o experienţă interesantă şi, mai ales, mi-a oferit şansa să fiu aproape de o mare personalitate a dreptului, pe care o admiram profund, alături de cei mai mulţi dintre colegii mei. Îi sunt în continuare recunoscător domnului profesor pentru atenţia şi încrederea pe care mi le-a acordat.

Aş putea spune că, pentru mine, primul job propriu-zis a fost şi ultimul, în sensul că nu l-am părăsit nici până astăzi. Asta pentru că m-am alăturat Deloitte în 1998, la absolvirea facultăţii, şi sper să mă retrag cândva din profesie în cadrul aceleiaşi firme. Realizez că această statornicie în cadrul unui proiect profesional este foarte atipică pentru vremurile actuale, aşa că mă întreb în ce măsură sunt îndreptăţit să dau un sfat util unui tânăr în căutarea unui prim job. Dacă aş face-o, mi-ar fi greu să rezist tentaţiei de a-l îndruma spre servicii profesionale, căci în profesii se construiesc competenţe tehnice, înţelegere de business şi aptitudini inter-personale în ritm accelerat şi se deschid orizonturi largi şi ofertante de continuare a carierei, în profesie, în corporaţii sau în antreprenoriat."


Mircea Liviu Turdean

director general

Farmec

//

Cifră de afaceri 2018: 236,5 mil. lei

Număr de angajaţi: 760 (2017)

"Mi-am început cariera în cadrul companiei Farmec în 1994, iar dezvoltarea mea profesională a urmat acelaşi ritm cu evoluţia companiei. De formare inginer chimist, prima mea poziţie în companie a fost cea de laborant, după care cercetător în cadrul Departamentului de Cercetare. Pe parcursul următorilor ani, am ocupat mai multe funcţii în cadrul Farmec, printre care şef secţie aerosoli, director tehnic producţie, poziţii din care am gestionat activităţi de producţie, cercetare şi dezvoltare, extindere business, atât pe plan local, cât şi extern.

În 2010, după 16 ani de experienţă acumulată în companie, am preluat conducerea de la tatăl meu, Liviu Turdean, devenind şi membru al Consiliului de Administraţie al Farmec, urmând ca în 2011 să fiu ales preşedinte al acestuia.

Pentru mine, Farmec reprezintă mai mult decât un loc de muncă, este o familie.

Este contextul în care mi-am început cariera şi în care m-am dezvoltat datorită încrederii şi susţinerii constante a echipei. Am avut norocul să fiu înconjurat de oameni pasionaţi şi profesionişti, cu valori puternice, alături de care am ajuns la performanţa de a fi cel mai mare producător român de cosmetice, cu un portofoliu multibrand complex, ce a devenit cunoscut în ţară, dar şi peste hotare." 


Florin Popescu

Business Unit director

ROCKWOOL Balkans

//

Cifră de afaceri 2016: 62 mil. lei

"Eram în ultimul an de facultate şi companiile din domeniu căutau potenţiali candidaţi printre studenţi. Fiind printre studenţii fruntaşi, nu am dus lipsă de oferte, chiar mi-a fost greu să aleg. În copilărie eram fascinat de documentarele realizate de celebrul Jacques-Yves Cousteau, aşa că am avut atracţie spre cercetare. În concluzie, mi-am început cariera la Institutul de Cercetări în Transporturi, Incertrans.

Absolvenţii au o şansă unică, nimeni nu le cere să aibă experienţă. Le trebuie doar o bază solidă pentru a le asigura adaptabilitate, dorinţa de a continua să înveţe şi implicare în ceea ce fac."

Din rolul de business unit director al Rockwool Balkans, Florin Popescu coordonează operaţiunile companiei în România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Macedonia, Albania şi Kosovo. Cu o experienţă de peste 23 de ani în domeniul construcţiilor, Florin Popescu s-a alăturat echipei Rockwool în anul 2008. În ceea ce priveşte pregătirea sa academică, este absolvent al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti.


Dana Constantinescu

Director general

GlaxoSmithKline România

//

Cifră de afaceri 2017: 570 mil. lei

Dana Constantinescu, care conduce divizia de produse farmaceutice cu prescripţie din cadrul GlaxoSmithKline în România, a povestit în cadrul unui interviu acordat anterior Business MAGAZIN care au fost primii paşi în carieră.

„În vremea adolescenţei, eram atrasă de tot ceea ce înseamnă ştiinţă în zona de sănătate şi, la momentul respectiv, cel mai direct acces spre ce mi-aş fi dorit eu să fac era să devin medic”, descrie ea atracţia faţă de acest domeniu. După absolvirea studiilor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti a lucrat în spitalul de urgenţă Bagdasar-Arseni, într-o secţie de chirurgie plastică şi reconstructivă. „Lăsând la o parte fascinaţia zonei pe care o exercită această specializare, chirurgia plastică şi reconstructivă, aceasta implică lucrul cu pacienţi politraumatizaţi, ieşiţi din accidente grave, arşi, prin urmare o muncă dificilă”, descria ea această experienţă.


Valentin Storoj

managing director

Raben Logistics România

//

Cifră de afaceri 2017: 3 mil. euro

"Fiind proaspăt absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, îmi doream să îmi găsesc ceva în domeniu, nici prin gând nu îmi trecea că primul meu loc de muncă va fi într-un domeniu total diferit – transporturi şi logistică. În urma unor căutări eşuate de a lucra în aria studiată şi vorbind cu un prieten care lucra la o casă de expediţie, am aflat că la momentul respectiv exista un post de începător referent transport. M-am dus la interviu emoţionat, neavând experienţă în domeniu, totuşi încrezător şi curios, deoarece mi se părea interesantă propunerea.

Îmi aduc aminte că după ce am fost angajat, prima sarcină pe care am primit-o a fost să îmi ajut colegii făcând copii ale diverselor documente cu care lucrau ei şi să trimit faxuri pentru mărfurile aflate în tranzit vamal. După ce am reuşit să cuceresc imprimanta şi faxul şi am intrat cu adevărat în domeniu, mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac şi pe viitor.

Pentru mine, primul meu loc de muncă mi-a definit cariera ce a urmat; nu ştiu cum ar fi arătat viitorul fără acel job. Sincer, nu ştiu dacă acum aş mai avea aceeaşi îndrăzneală pe care am avut-o atunci, dar ce pot recomanda altora este să fie deschişi, dornici de a învăţa şi cunoaşte lucruri noi. Pentru mine aceste lucruri sunt foarte importante şi sunt printre primele pe care le caut la un interviu, chiar dacă poate persoana care este în faţa mea nu are toate cunoştinţele în domeniu. Foarte important este să alegi la primul job să lucrezi cu un şef de la care ai ce învăţa. Eu am avut norocul să dau peste un astfel de şef, nefiind un criteriu de căutare la acel moment.”


Mark Hilton

CEO

Sphera Franchise Group

//

Cifră de afaceri 2018: 771 mil. lei

Profit 2018: 34 mil. lei

"Am obţinut primul loc de muncă în timpul facultăţii, când mi-a fost acordată şansa de a petrece două săptămâni într-o experienţă de business, în cadrul unui lanţ de hoteluri britanice. Odată ce s-a încheiat perioada de internship, reprezentanţii hotelului, probabil impresionaţi de implicarea mea, mi-au oferit un job în perioada vacanţei de vară. Hotelul era departe de casă, prin urmare mi-am petrecut toată vara într-o cameră mică, la mansarda hotelului. Primul meu salariu a fost de 35 de lire sterline pe săptămână şi, ulterior, mi-am deschis un cont la bancă pentru a depune banii câştigaţi. Începeam programul la 7:00 dimineaţa şi lucram până la 15:00, având după-amiaza liberă şi intrând iar la program de la 18:00 până seara la 23:00. Deşi am avut o perioadă încărcată şi mă aflam departe de casă, satisfacţia a fost pe măsură. Aceste experienţe mi-au croit drumul în industria de ospitalitate şi catering, în care am obţinut şi diploma universitară, iar 40 de ani mai târziu continui să lucrez cu entuziasm în acest domeniu.

Într-un sector de business în care se angajează mulţi tineri, acestora li se oferă oportunitatea de a avea primul loc de muncă, dar şi posibilitatea de a dobândi abilităţi funcţionale, necesare pentru a-şi îndeplini rolul, precum şi alte aspecte importante, cum ar fi: munca în echipă, asumarea responsabilităţii sau moduri de interacţiune cu clienţii. Discut în permanenţă cu oamenii aflaţi la început de drum şi le transmit faptul că este important să încerce diferite oportunităţi, pentru a afla care este pasiunea lor şi ce îşi doresc să lucreze în viitor. Citind multe CV-uri, pot spune că ies în evidenţă cei care au avut diferite joburi şi experienţe de lucru de-a lungul facultăţii.

Prin urmare, este foarte important să alegi ceea ce îţi place să faci, astfel încât să te poţi bucura de anii pe care decizi să îi investeşti în job şi, astfel, să reuşeşti să acumulezi experienţă prin dedicare. În concluzie, pentru primele locuri de muncă, focusul ar trebui să fie iniţial pe ceea ce crezi că îţi place să faci, apoi să încerci lucruri noi şi ulterior să începi să restrângi ariile de lucru pentru a reuşi să dezvolţi o carieră într-un domeniu care te pasionează, dar pentru care ai şi abilităţile necesare.”


Adrian Lăcătuş

commercial senior director East Balkans

Pepsico

//

Mi-a plăcut mereu să fiu în centrul acţiunii, să construiesc echipe, să inovez, aşa că primul job a fost la organizaţia studenţească ASER, la care am activat timp de trei ani, în perioada studenţiei.

Primul job în adevăratul sens al cuvântului l-am avut tot în cadrul ASE, dar ca preparator universitar, unde timp de doi ani am predat teorie economică, am început să fac cercetare şi am avut şi câteva contribuţii la apariţia unor manuale.

Apoi... am luat calea corporaţiei.

Ce pot sfătui un tânăr la început de drum? Să fie curios – să asculte mai mult decât să vorbească, ambiţios – să-şi creeze propriile şanse – şi să facă orice job cu plăcere!”


Loredana Butnaru

general manager

Miele România

//

Cifră de afaceri în 2018: cca 8,5 mil. euro

"Povestea primului meu job este diferită şi haioasă. Terminam facultatea şi visam la un job în diplomaţie. Bineînţeles, realitatea a fost puţin diferită – primul job mi-a fost oferit prin intermediul căţelului.

La vremea respectivă ieşeam cu el la plimbare prin parcul Politehnicii, unde se formase o adevărată comunitate de proprietari de căţei. În fiecare seară ne întâlneam, povesteam şi, cel mai important, legam prietenii. Aşa am ajuns să o cunosc pe cea care avea să îmi devină şefă, era o doamnă proprietară a unei firme de import şi distribuţie a jucăriilor Lego.

Aşadar, la primul job am învăţat multe: import, contabilitate primară, vânzări, distribuţie şi a fost, în acelaşi timp, prima lecţie dură a vieţii: diferenţa dintre aşteptările unei absolvente de Relaţii Economice Internaţionale şi realitatea primului job.”


Ondřej Šafář

Country manager

Grupul CEZ

//

Cifră de afaceri 2017 (CEZ Vânzare):

1,35 mld. lei

Ondřej Šafář mărturisea, în cadrul unui eveniment Meet the CEO, că a studiat electrotehnica urmând modelul părinţilor săi, care au studiat aceeaşi disciplină: „Când a trebuit să mă decid dacă să merg înspre finanţe sau către acest domeniu tehnic, am făcut-o luând în calcul «moştenirea» de familie”.

A decis însă să nu îşi înceapă cariera lucrând în compania tatălui său, care activa tot în domeniul energetic: „Eram tânăr la acea vreme, nu îmi doream să stau în faţa unui ecran şi să fac calcule sau proiecte, voiam să intru în contact cu oamenii”.

Primul contact cu CEZ a venit la scurt timp după ce obţinuse prima slujbă la o companie de distribuţie din apropierea capitalei Praga, atunci când aceasta a fost achiziţionată de CEZ. „Nu m-am dus direct la CEZ, dar compania la care lucram a devenit CEZ în doar câteva luni. Am fost unul dintre ultimii angajaţi ai companiei înainte de preluare”, povestea el.


Andrei Lăzărescu

senior producer EA Sports

EA România

//

Vânzări în 2018 (la nivel global): 5,15 mld. dolari

Număr de angajaţi: 1.500

"Cariera mea a început încă din timpul facultăţii, în 2006, când – la recomandarea unui bun prieten de familie – am aplicat la un job de game tester disponibil în acel moment în cadrul Electronic Arts România, aceeaşi companie pentru care lucrez şi astăzi. Procesul de recrutare a fost unul rapid şi lin, dat fiind că oportunitatea de a lucra pentru unul dintre cei mai mari producători de jocuri din lume s-a mulat perfect pe profilul meu de gamer şi pe ceea ce îmi doream în acel moment de la un job. Cu fiecare an ce trece, sunt din ce în ce mai convins că am luat decizia corectă la momentul respectiv!

Ulterior, în 2009, am preluat un rol de assistant development manager, poziţie care mi-a permis să intru în zona de dezvoltare a jocurilor şi de pe care am putut să continui să progresez în cadrul companiei. Am trecut prin multe roluri şi proiecte de-a lungul timpului, iar în prezent sunt senior producer în cadrul diviziei de EA Sports din EA România. Din poziţia actuală, am privilegiul de a face jocuri cu nişte oameni foarte talentaţi, în Bucureşti, într-unul dintre cele mai mari studiouri ale EA la nivel global.” 


Murielle Lorilloux

CEO

Vodafone România

//

Venituri din servicii în 2017: 3,6 mld. lei

Număr de angajaţi: cca 3.000

Murielle Lorilloux şi-a început cariera în consultanţă, în Franţa, dar a renunţat atunci când era pe punctul de a deveni partener.

În cadrul unui eveniment Meet the CEO, ea a povestit cum, după absolvirea facultăţii, a debutat în domeniul consultanţei; la 25 de ani nu ştia însă ce îşi doreşte din punct de vedere profesional. „La acea vreme (în 1998 - n.red.) nici nu ştiam prea multe despre industria de telecom”, mărturiseşte ea. A început în rolul de consultant în strategie la Capgemini, una dintre cele mai mari companii de consultanţă din Franţa. A avansat apoi în funcţiile de junior consultant, senior consultant şi respectiv manager. Murielle Lorilloux a petrecut zece ani în cadrul companiei, lucrând pe proiecte diverse şi intrând în contact cu industrii precum FMCG, distribuţie, retail, domeniul bancar şi chiar telecom.


Vlad Ardeleanu

General manager

Superbet

//

Cifră de afaceri În 2017 (la nivel de grup): 139 mil. euro

Număr de angajaţi: 3.500

Vlad Ardeleanu a auzit primele noţiuni legate de antreprenoriat când era încă pe băncile şcolii, fiind perioada de imediat după revoluţie, când mediul de business luase avânt, iar cei cu o generaţie mai mari începuseră să dezvolte diverse afaceri. Spune că acest lucru a jucat un rol fundamental în modul în care a învăţat şi s-a dezvoltat ca persoană.

După absolvirea Facultăţii de Economie, povestea el în cadrul unui eveniment Meet the CEO, a găsit prin diverse cunoştinţe un anunţ al Ministerului de Finanţe care căuta inspectori fiscali şi s-a gândit că cea mai bună soluţie este să se angajeze la stat, deoarece mai avea doi ani până termina Facultatea de Drept, pe care o urma la zi, aşa că era important să participe la cursuri şi seminarii.

A lucrat la Ministerul de Finanţe din Timiş timp de un an şi jumătate, la Fisc. Primul salariu, de circa 50 de dolari, „era împărţit în două: avansul şi lichidarea. Mi-au pus în vedere că trebuie să ne facem legitimaţii – să ai o legitimaţie la Fisc era primordial. Era totul. Când am luat prima parte din salariu am coborât să îmi iau un hamburger şi – ţin minte – apăruse prima revistă Playboy. Mi-am cumpărat-o, am plătit banii de legitimaţie şi m-am întors acasă fără niciun ban”.


Cosmin Vladimirescu

country manager

Mastercard România

//

"După ce am terminat facultatea am aplicat pentru un job la o bancă. Era disponibilă o poziţie în departamentul de marketing care mi-a atras imediat atenţia, pentru că era chiar în domeniul pentru care mă pregătisem. După o serie de interviuri, chiar în ultima etapă a procesului de recrutare, mi s-a oferit posibilitatea de a alege între acest job pentru care aplicasem şi un alt job, care tocmai devenise disponibil, în cadrul departamentului de carduri. Mi s-a părut mult mai exotic şi mai interesant să lucrez într-un domeniu care are legătură cu noile tehnologii şi am ales această variantă. O variantă care s-a dovedit a fi o alegere foarte inspirată, având în vedere că şi în prezent am rămas fidel acestui domeniu captivant.

Rar poţi avea toate informaţiile de care ai nevoie, în cea mai bună formă a lor, în contextul unui mediu de business care se schimbă rapid. Ceea ce înseamnă că a lua o decizie echivalează, uneori, cu asumarea unui risc. Asta nu trebuie să blocheze luarea deciziilor. Însă riscul trebuie cântărit bine, astfel încât să realizezi că nu deţii toate răspunsurile şi să foloseşti modestia care rezultă din această realizare ca ritual de iniţiere.”


Bogdan Putinică

senior group vicepresident

Enea Services România

//

Cifră de afaceri 2017: 48 mil. lei

Număr de angajaţi: 300

"Primul job a fost în clasa a X-a; Liceul de Informatică din Bucureşti era în anii ‘90 cel mai bun liceu din Bucureşti, şi poate chiar din ţară, iar în cadrul claselor de matematică-fizică se simţea dorinţa aceea efervescentă, de adolescent, de a învăţa orice era legat de calculatoare.

Suntem o generaţie care a descoperit IT-ul pornind de la calculatoare «dinozaur», care foloseau cartele perforate, o generaţie care a trecut prin toate fazele tehnologiei, până în zilele noastre. Pe vremea aceea absorbeam totul, ca un burete. 

În acest context de explozie şi acces la IT-ul modern, pe când eram în clasa a X-a s-a zvonit la un moment dat că o firmă fanion a IT-ului românesc din acei ani, Aris Electronics, căuta să angajeze «ceva». Evident că zvonul, tot zvon, era neclar şi nu conţinea nici un e-mail unde să ne trimitem CV-urile goale, de elevi de liceu.

Aşa că, împreună cu doi prieteni şi colegi de clasă, ne-am dus peste firma respectivă, la propriu. Acesta a fost primul nostru cold call din viaţă, dar a fost şi unul cu 100% conversie, întrucât cei de la Aris au fost impresionaţi de pasiunea pe care o puneam în tot ceea ce învăţam despre IT, aşa că ne-au angajat la cel mai simplu job disponibil în firmă, adică oameni buni la toate. A fost un internship real, în care am trecut prin toate rolurile de business disponibile pentru noi, de la vânzări la IT, la producţia de calculatoare, la programare. A fost o şansă extraordinară pentru nişte puşti la început de viaţă, pentru că oamenii aceia ne-au învăţat o grămadă de lucruri şi ne-au lăsat să învăţam tot ce ne doream din IT-ul modern de atunci. Ne-au alocat un birou şi un calculator 486 SX 25 MHz, o bijuterie produsă în Franţa, complet de neatins pentru banii pe care îi aveam în acei ani. Au fost 3-4 ani în care am crescut ca în poveste, cât alţii în 7, acumulând foarte multe cunoştinţe de business, ceea ce ne-a oferit, practic, un start accelerat în carieră.”


Joey Cao

manager general

TP-Link România

//

Cifră de afaceri 2017: 50,8 mil. lei

"M-am născut într-un oraş mic de lângă Shanghai, China. În timpul studenţiei, mama mea a pus mereu presiune pe mine, deoarece şi-a dorit, ca orice părinte, să reuşesc în viaţă. Cu toate acestea, presiunea cea mai mare a venit tocmai din partea mea. Am fost mereu nemulţumit cu poziţia în care mă aflam într-un anume moment şi mereu mi-am dorit mai mult. Întotdeauna când îmi îndeplineam obiectivul propus îmi setam un alt obiectiv mai îndrăzneţ decât cel precedent. Astfel, cheia succesului meu a fost că întotdeauna mi-am setat obiective din ce în ce mai mai curajoase: de la cea mai bună şcoală gimnazială, la cel mai bun liceu şi până la o universitate de top din China. Mi-am îndeplinit constant obiectivele setate.

Primul meu loc de muncă a fost în cadrul TP-Link, imediat după ce am absolvit studiile universitare. Încă îmi amintesc ziua în care l-am întâlnit pe fondatorul companiei, Jeffrey Chao, o persoană pe care o admir foarte mult. Este o persoană care are capacitatea de a-i inspira pe cei din jurul lui, cu un caracter puternic şi o gândire antreprenorială. TP-Link a fost la începuturi o companie mică care comercializa adaptoare de reţea în oraşul Shenzen şi care pas cu pas a devenit numărul 1 mondial, o companie care în prezent ţine conectaţi milioane de oameni din întreaga lume. Succesul nostru a fost bazat pe faptul că am crezut în ceea ce am făcut şi în viziunea liderilor noştri. Am crezut cu tărie că ne putem atinge toate obiectivele, nu doar din punctul de vedere al activităţilor desfăşurate, dar şi din punct de vedere personal. O persoană orientată spre obiective este o persoană de succes, calitate pe care am dezvoltat-o cu ajutorul mentorului meu. Recomand tuturor managerilor din lume să fie mai mult decât manageri, să fie lideri, să îşi ajute colegii să înţeleagă importanţa setării obiectivelor, să îi facă să realizeze că acesta este singurul mod în care pot evolua, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. În cadrul TP-Link ne motivăm echipa, considerăm că nimic nu este imposibil şi facem tot posibilul să le câştigăm încrederea partenerilor noştri.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.