Cum sunt dobânzile din România faţă de băncile din Cehia, Polonia sau zona euro, după cum reiese din datele BNR

Postat la 03 februarie 2019 405 afişări

Cum sunt dobânzile din România faţă de băncile din Cehia, Polonia sau zona euro, după cum reiese din datele BNR

Băncile locale aveau anul trecut un nivel ridicat al marjei de câştig - diferenţa dintre dobânda la creditele noi şi cea la depozitele noi în lei - pentru clienţii de retail, de 6-7 puncte procentuale.

Iar aplicarea taxei pe activele băncilor poate determina unele instituţii de credit să menţină marjele la aceste niveluri sau chiar să le majoreze pentru a reuşi să acopere costurile suplimentare, după cum au susţinut unii bancheri.

Dacă în primăvara şi în vara anului trecut marja de câştig a oscilat preponderent în jurul nivelului de 7 puncte procentuale, finalul anului 2018 a adus o scădere a marjei spre 6,3 puncte. Pe măsură ce BNR a majorat dobânda-cheie în 2018, până la 2,5%, banii s-au scumpit pe piaţa monetară. Iar bancherii s-au grăbit să scumpească creditarea, dar au întârziat să plătească mai mult pentru depozitele atrase, încercând astfel să-şi consolideze marjele de profit. În timp ce la depozite majoritatea dobânzilor sunt în continuare la un nivel modest, dobânzile la credite sunt pe un trend ascendent. Marjele mari dintre dobânzile percepute de bănci la credite şi cele plătite clienţilor pen­tru depozite sunt în continuare o caracteristică a modelului de funcţionare a sectorului bancar românesc, după cum a arătat şi BNR. Băncile de pe piaţa românească înre­gistrau în luna decembrie o marjă de câştig (diferenţa dintre dobânzile la credite şi la depozitele noi) pe componenta împrumu­turilor în lei pentru populaţie de 6,33 puncte pro­centuale, cu 0,27 puncte procentuale peste nivelul de la finele anului 2017, reiese din statisticile BNR. Băncile acordau populaţiei în luna decembrie 2018 credite noi în lei cu o rată medie anuală a dobânzii de 8,09%, cu 1,19 puncte procentuale peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului 2017. În cazul depozitelor noi pentru populaţie, rata medie anuală a dobânzii a oscilat pe parcursul anului trecut între 0,9% şi 1,76%. Bancherii locali au operat în ultimii ani cu marje de câştig în creştere, apropiate de maximul, de peste 7,5 puncte pro­centuale, înregistrat în toamna anului 2009. Băncile din România au marje de câştig triple faţă de cele din zona euro, care au oscilat în ultimii ani în jurul a 2 puncte procentuale, conform datelor BNR.

Sursa: zf.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cehia,
polonia,
banci

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.