Curtea Supremă a SUA declară neconstituţională verificarea fără mandat a telefoanelor mobile

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 26 iunie 2014 50 afişări

Curtea Supremă americană a stabilit miercuri că verificarea telefoanelor mobile de către poliţişti este "în general" neconstituţională, în lipsa unui mandat în acest sens emis de justiţie, în cadrul unei arestări neprevăzute, deoarece afectează în mod excesiv viaţa privată.

Cei nouă judecători, care în cursul audierii păreau împărţiţi între necesitatea demascării unui suspect şi protecţia vieţii private, au tranşat în unanimitate în favoarea a doi americani care au fost găsiţi vinovaţi de comiterea unor infracţiuni grave cu ajutorul unor elemente compromiţătoare de pe telefoanele mobile ale acestora.

"Telefoanele mobile sunt diferite, atât calitativ, cât şi cantitativ, de celelalte obiecte pe care o persoană arestată le poate avea asupra ei. Telefoanee celulare moderne au o capacitate de stocare imensă şi (...) există în joc mult mai multe interese private în privinţa datelor electronice", scrie preşedintele Înaltei Curţi, John Roberts, în decizia unanimă.

Potrivit acestei lecturi moderne a Constituţiei, Curtea Supremă a apreciat că verificarea telefoanelor mobile "implică în esenţă mai multe interese referitoare la viaţa privată a unui individ decât o scurtă percheziţie corporală" şi necesită, ca atare, un mandat prealabil emis de justiţie.

"Telefoanele mobile pot stoca milioane de pagini de text, mii de imagini şi sute de înregistrări video", se mai arată în decizie. Iar "percheziţia se poate extinde dincolo de documentele şi efectele din imediata apropiere a persoanei arestate", existând posibilitatea consultării datelor stocate pe un server aflat la distanţă, şi-au exprimat ei îngrijorarea.

Cazul nu este deloc banal, având în vedere că peste 90% dintre americani deţin un telefon mobil şi că aproximatv 12 milioane de arestări au loc anual în ţară, adesea dintr-un motiv minor.

În primul caz, un student californian, David Riley, a fost arestat în 2009 în apropiere de San Diego din cauză că numerele de înmatriculare nu erau conforme. Verificarea telefonului mobil al acestuia a permis stabilirea unei legături între acesta şi activităţile unui grup infracţional organizat. Tânărul a fost condamnat la 15 ani închisoare. Curtea Supremă a anulat această pedeapsă şi a trimis cazul la Curtea de Apel din San Francisco.

În al doilea caz, Brima Wurie a fost găsit vinovat de deţinere şi distribuire de cocaină, în apropiere de Boston, cu ajutorul datelor din telefoanele sale mobile. O parte a pedepsei a fost anulată în apel, deoarece a fost stabilită în urma unei percheziţii neconstituţionale, o decizie confirmată de către Înalta Curte.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
JUSTIŢIE,
COMUNICAŢII
/actualitate/curtea-suprema-a-sua-declara-neconstitutionala-verificarea-fara-mandat-a-telefoanelor-mobile-12837864
12837864
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.