De ce cresc acţiunile Digi Communications la Bursa de Valori? În ultima săptămână, au plus 14%
Acţiunile operatorului de telecomunicaţii Digi Communications (simbol bursier DIGI) înregistrează un avans de 15% în ultima săptămână, pe fondul unor tranzacţii de 11 milioane de lei şi un indice de referinţă BET în urcare cu 1,5%. Doar luni după-amiaza, la jumătatea sesiunii de la Bursa de Valori Bucureşti, cotaţia creştea cu 6%. Cum se explică entuziasmul investitorilor?
„Aprecierile din piaţă vin ca o reacţie în urma publicării rezultatelor trimestriale, care au surprins plăcut, cu o creştere de peste 12% a veniturilor şi un profit de peste două ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut”, spune Radu Cojoc, broker al Goldring, pentru ZF.
Pentru T1/2024, Digi a raportat un profit net de 25,6 milioane de euro, de la 10,8 milioane în ianuarie-martie 2023, în timp ce vânzările s-au majorat de la 395 de milioane la 445 de milioane de euro. Compania a ajuns la 25 de milioane de clienţi deserviţi în toate pieţele în care activează.
Anterior raportării, emitentul a anunţat că a vândut reţeaua de fibră optică din Spania pentru 750 de milioane de euro către un consorţiu din care fac parte ş australienii de la Macquarie Capital. Pe de altă parte, săptămâna trecută, compania a declarat că se pregăteşte pentru lansarea serviciilor în Belgia în această vară, acţiunile apreciindu-se ulterior cu 7% la BVB.
„Inclusiv includerea în indicii MSCI ar putea însemna o creştere a deţinerilor din partea investitorilor instituţionali, care oricum erau deja la peste 40% din companie”, adaugă reprezentantul societăţii de brokeraj.
Este vorba despre indicii MSCI Frontier Markets; includerea a fost anunţată după revizuirea realizată de furnizorul global de indici pentru această lună. Modificările vor fi implementate după închiderea din 31 mai 2024.
De la începutul anului, acţiunile DIGI sunt pe plus cu 53,6%, ceea ce se traduce printr-o majorare cu 2,36 miliarde de lei a valorii de piaţă, ajunsă în prezent la 6,76 miliarde. Benchmark-ul BET afişează o creştere de 14,4% în acest interval.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro