România rămâne captivă unei singure surse externe de alimentare cu gaze, Rusia, cu un gazoduct „bibelou“ BRUA, de 479 mil. euro, în timp ce Bulgaria deja profită de gaze azere, prin infrastructura existentă, scrie Ziarul Financiar.

Impactul major pe care scum­pirea gazului îl are asupra producă­torilor de îngrăşăminte se va resimţi din primăvara anului viitor asupra alimentelor, aceasta urmând a fi o problemă mai complicată pentru guvern faţă de cea a utilităţilor.

„Scumpirea gazului este o problemă care acum îi afectează mai ales pe specialişti, dar scumpirea ali­mentelor ne va afecta pe toţi, lucru mult mai sensibil de gestionat decât apre­cierea utilităţilor“, a spus Aura Să­băduş, expert preţuri gaze la ICIS Londra, una dintre cele mai ample plat­forme de informaţii din domeniul comodităţilor, în cadrul unui eveni­ment organizat de portalul Financial Intelligence.

Gazul natural a avut o evoluţie spectaculoasă în ultimul an, redre­sarea economiilor europene post­pan­demie şi cererea de resurse care a însoţit acest fenomen depăşind cu mult posibilităţile de producţie ale blocului. Mai departe, pentru pro­du­cătorii de îngrăşăminte, gazul natural reprezintă materie primă, 70% din costurile totale fiind repre­zentate de achiziţia acestuia.

Dacă la începutul lui 2021 gazul se tranzacţiona cu 18 euro pe MWh, aceasta fiind media pe primul tri­mestru înregistrată pe bursa de gaze de la Viena, în prezent contractele se încheie la 87 de euro pe MWh. Ca urmare a exploziei preţului la gaze, o treime din capacitatea euro­peană de pro­ducţie de îngrăşăminte s-a închis sau şi-a redus livrările, arată datele pre­zen­tate de portalul Politico.eu. Im­pac­tul pe zona de ali­mente se va re­simţi abia în primăvara viitoare însă, în contextul în care fermierii folosesc îngrăşăminte mai ales primăvara, nu toamna.

Pe plan local, România a ajuns să importe cantităţi tot mai mari pentru a-şi acoperi consumul intern, în iulie şi august ponderea gazului rusesc ajungând la peste 40% din consum. Totodată, România rămâne captivă unui singur furnizor extern de gaze, Gazprom, în timp ce Bulgaria, de exemplu, beneficiază şi de gaze azere. Azerbaidjan vinde Bulgariei gaze naturale la preţuri de patru ori mai mici decât cele cumpărate de la gigantul rus Gazprom, spunea un oficial bulgar luna aceasta.

De ce nu importă şi România gaze azere? Pentru că este amânată, pe­riodic, realizarea unui interco­nector între Bulgaria şi Grecia care ar permite României, dar şi altor ţări din regiune, să se alimenteze cu com­bustibilul venit din Marea Caspică prin intermediul gazoductului azer TAP.

Proiectul TAP, o conductă de 878 de kilometri, a fost pusă în funcţiune pe 31 decembrie 2020 şi transportă gaze extrase din uriaşul câmp gazeifer Shah Deniz spre Italia, Grecia şi Bulgaria.

România şi Ungaria ar putea avea şi ele acces la gazele azere dacă Bulgaria ar finaliza lucrările de construcţie la interconectorul care o leagă de Grecia IGB.

Potrivit unor informaţii din mai, citate de Reuters, proiectul IGB nu va fi gata mai devreme de vara anului viitor. Acum, gazul azer intră în Bulgaria prin infrastructura existentă de conectare cu Grecia.

„Sunt foarte multe interese politice legate de acest interconector pentru că deodată ar deschide poarta către o altă sursă în regiune. În acest moment, impresia mea este că UE pur şi simplu şi-a pierdut interesul pentru România şi Bulgaria din cauza amânării proiectelor din aceste ţări, inclusiv lansarea proiectelor de explorare şi producţie a gazelor din Marea Neagră“, a precizat reprezentanta ICIS.

Această întârziere la lucrările de interconectare din Bulgaria face ca un alt proiect, BRUA, realizat pe teritoriul României, să fie inutil în acest moment. Gazoductul BRUA, care a fost finalizat anul trecut, şi care ar fi trebuit să contribuie la diversi­ficarea şi stabilitatea alimentării cu gaze a regiunii stă în continuare aproape gol, depinzând de rapi­ditatea cu care se mişcă partea bulgară în finalizarea lucrărilor de intercornectare cu Grecia.

„Niciodată BRUA nu trebuia lansat înainte ca Bulgaria să-şi termine lucrările“, spun specialiştii din piaţă.

BRUA, un proiect care ar trebui să creeze o reţea de gaze în regiune pentru a limita dependenţa de gazele ruseşti, a fost declarat strategic de Uniunea Europeană, însă s-a lovit de mai multe piedici din partea Un­gariei, Bulgariei, Greciei sau auto­rităţilor româneşti. În total, investiţia finalizată anul trecut s-a ridicat la 478,6 mil. euro aproape 40% din cheltuielile eligibile estimate fiind acoperite de Uniunea Europeană printr-un grant în valoare 179,3 mil. euro. Bani au venit şi de la BEI, 50 de milioane de euro, de la BERD, 60 de milioane de euro, dar şi de la Transgaz, sumele acestea urmând însă a fi recuperate prin tarife. Lucrările la prima fază au demarat la jumătatea anului 2018. Proiectul BRUA - Faza 1 a presupus construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor (Giurgiu) - Recaş (Timiş), în lungime de 479 km. Conducta are o capacitate de 1,75 de miliarde de metri cubi pe an şi a fost finalizată anul trecut, dar stă şi acum goală.

„Proiectul propus pe teritoriul României va permite accesul câtre viitoarele proiecte majore de infrastructură de gaz cum ar fi TAP, surse de gaz din Europa Centrală şi sursele de gaz din Marea Neagră“, se arată într-o prezentare a BERD. În continuare însă, acest proiect este irelevant pentru România şi regiune.