“În ultimii 10 de ani, majoritatea tranzacţiilor cu terenuri mari în Bucureşti au avut ca obiect terenurile fostelor fabrici şi uzine. Motivul principal este că cele mai multe dintre acestea au fundamente corecte din punct de vedere imobiliar – acces uşor cu maşina şi transportul în comun, vizibilitate, forma bună a terenului (rectangular, de obicei), capacităţi mari pentru reţelele de utilităţi, etc”, declară Attila Peli, head of development and land department, JLL. De fapt, adaugă tot el, majoritatea acestor unităţi au fost construite în perioada interbelică şi imediat post-belică, pe când Bucureştiul se rezuma la ceea ce am numi acum zona centrală. Aceste fabrici şi uzine erau pe atunci aşezate la limita oraşului, însă odată cu <colonizarea> masivă a Bucureştiului în perioada comunistă, oraşul s-a extins rapid şi a <înghiţit> aceste fabrici şi uzine. “Astăzi, dacă ne uităm pe o hartă a Bucureştiului, majoritatea sunt aşezate sub forma unei centuri interne care înconjoară zona centrală, fiind încercuite, la rândul lor, de marile cartiere rezidenţiale”, spune Attila Peli.

Odată cu creşterea cererii şi a preţurilor, a devenit evident că aceste proprietăţi nu mai pot rezista desfăşurându-şi activitatea originară, mai ales pentru că au caracteristicile corecte pentru dezvoltări imobiliare – clădiri de birouri, centre comericiale, ansamburi residenţiale etc. În ultimii ani, activităţile industriale s-au relocat sau au fost sistate, iar terenurile a fost vândute către investitori care au dezvoltat, sau au de gand să dezvolte, proiecte imobiliare.

“Pe de altă parte, aceste proprietăţi nu vor fi la nesfârşit pe piaţă, majoritatea din ele fiind, cum am spus, deja cumpărate de dezvoltatori şi investitori. Probabil că în următorii 5 ani toate aceste proprietăţi vor fi fost vândute deja. Întrebarea care se pune în mod natural este: <ce urmează?>. Deocamdată nimeni nu ştie să răspundă la această întrebare pentru că dezvoltările imobiliare sunt strâns legate de proiectele de dezvoltare a infrastructurii, iar acestea din urmă sunt la mâna unor capricii care sunt în afara mediului privat. Investitorii nu au altă soluţie decât să se adapteze intereselor politice care decid unde şi ce proiect de infrastructură este oportun de livrat, neţinând cont neapărat de realităţile pieţei,” mai spune Attila Peli.