De la barman, la profesor universitar in Londra.„Am ajuns să predau engleza britanicilor şi, spre surprinderea mea, chiar era nevoie”
A călătorit prin toată lumea lucrând în baruri şi cluburi, din România, până în Dubai şi Marea Britanie, în hoteluri de lux ca Hilton şi, acum, având în spate aproape 20 de ani de experienţă în domeniu, predă turism la Universitatea West London. Ilie Zubaşcu este unul dintre acei români harnici şi muncitori care au avut o ambiţie şi o forţă în ei cât să poată ajunge departe în viaţă. Zubaşcu a început să lucreze în vacanţele de vară din liceu, pe când avea doar 17 ani, şi după ce a terminat liceul a plecat la muncă în Dubai. S-a întors în România, însă nu a putut sta locului mult timp şi a ales calea Marii Britanii. Acolo şi-a făcut adevărata carieră, a făcut studii în domeniul în care a profesat şi ulterior a ajuns să îi înveţe şi pe alţii din experienţa sa.
Cum aţi ajuns să lucraţi în domeniul hotelier?
Am început să lucrez la 17 ani pe perioada vacanţelor de vară. După terminarea liceului, în 1997, am continuat să lucrez cu normă întregă în domeniul hotelier, pe malul Lacului Tei, la o terasă care nu mai există acum. În timpul iernii aveam tot felul de evenimente pe care le organizam pentru diverse companii. Ţin minte că organizam servicile de catering pentru numeroasele evenimente ale Pro Tv şi chiar pentru câteva dintre emisiunile lor cum ar fi Chestiunea Zilei cu Florin Călinescu, unde am avut ocazia să servim personalităţi româneşti ale momentului, precum preşedintele Emil Constantinescu, dar şi personalităţi internaţionale cum ar fi fotomodelul Claudia Schiffer.
Ce job-uri aţi avut de-a lungul anilor în domeniu şi unde aţi lucrat?
După patru ani petrecuţi în România m-am hotărât să încerc să lucrez afară. Am început să caut de lucru pe vase de croazieră din Orientul Mijlociu, America şi Europa. Primul răspuns a venit din Dubai. Hisam Sidani, patronul unui lanţ de restaurante, Dos Amigos, a venit în România cu scopul de a cunoaşte personal grupul de aproximativ 20 de români selectaţi pentru a munci în restaurantele sale, printre aceşti români mă aflam şi eu. Impresionat de prezenţa carismatică şi seriozitatea firmei, nu am stat pe gânduri, am acceptat imediat oferta. La fel ca în perioada petrecută în România, experienţa din Dubai a fost una formatoare. Am stat un an de zile în care am lucrat ca barman în restaurantul şi clubul de noapte, în incinta hotelului de cinci stele Holiday Inn bur Dubai. În 2001-2002, un local nu avea voie să vândă alcool dacă nu era în incinta unui hotel, astfel că toate localurile din Dubai unde se vindea alcool trebuiau să facă parte dintr-un hotel. De asemenea, proprietarii străini puteau să deţină numai 49% din acţiunile unei companii, unde restul de 51% erau deţinute de localnici, deci era destul de complicat să îţi deschizi o afacere în Dubai. În momentul în care am ajuns acolo ni s-au luat paşapoartele, din câte am înţeles aşa se proceda, fapt care ne împiedica să ne întoarcem în România. Timp de şase luni de zile nu am fost plătiţi şi situaţia nu părea sa se schimbe. Hisam Sidani a fost luat de poliţia locală de două ori, dar prima dată a scăpat fiindcă s-a prefăcut că suferă de un atac de cord. Am aflat că lanţul de restaurante pentru care lucram nu avea decât un singur restaurant, restul erau imaginare. Pe scurt, Hisham proprietarul „lanţului Dos Amigos” a ajuns în închisoare, cu o datorie de 2 milioane dolari, fără casă şi fără familie, fiindcă soţia l-a părăsit şi a plecat cu cei doi copii.
Cititi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro