Wizz Air a redus miercuri preţurile biletelor cu 20%
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România după numărul de pasageri transportaţi, a redus miercuri, 25 septembrie 2013, tarifele biletelor cu 20%.
Compania Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din România după numărul de pasageri, percepe taxe mai mari pentru bagajele de mână aduse de călători la bordul aeronavelor decât cele comunicate în luna octombrie a anului trecut, când oficialii anunţau taxarea suplimentară a bagajelor transportate până atunci gratuit. Niciun oficial al Wizz Air nu a anunţat public schimbarea cuantumului taxelor.
Precedenta promoţie de acest fel a avut loc la începutul lunii septembrie.
Wizz Air a transportat anul trecut 2,76 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic în creştere 2,2% faţă de 2011 şi sub estimările de 3 milioane de euro anunţate în octombrie. Pentru anul acesta este estimat un trafic de peste 3 milioane de pasageri pe piaţa locală.Compania maghiară Wizz Air are ca investitor principal fondul american de private equity Indigo Partners. Celelalte companii aeriene care operează în România nu percep taxe pentru bagajele de mână.
Wizz Air este singura companie din România care taxează bagajele de mână. Doar bagajele de mână mici pot fi transportate gratis, în anumite condiţii. Iată când poate fi transportat un bagaj de mână gratis.
Dacă dimensiunile bagajului de mână sunt mai mari de 42x32x25cm, atunci bagajul de mână costă. Află care sunt tarifele unui bagaj de mână la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de mână la Wizz Air.
Bagajele de cală pot fi transportate în aeronavele Wizz Air contra cost. Află care sunt tarifele unui bagaj de cală la Wizz Air în articolul Cât costă un bagaj de cală la Wizz Air.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro