Deschiderea anului şcolar este pusă sub semnul întrebării. Ce spun sindicaliştii din Educaţie

Autor: Vasile Magradean Postat la 14 august 2020 96 afişări

Deschiderea anului şcolar este pusă sub semnul întrebării. Ce spun sindicaliştii din Educaţie

Deschiderea noului an şcolar este pusă sub semnul întrebării, dacă nu se acordă salariile majorate de la 1 septembrie cadrelor didactice, avertizează Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Potrivit FSLI, anunţul Guvernului de a nu creşte salariile personalului didactic este surprinzător, având în vedere că înalţi demnitari au afirmat că în Legea bugetului de stat pentru anul 2020 sunt cuprinse sumele necesare pentru această majorare.

„FSLI atrage atenţia membrilor Guvernului României, în mod special, ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, că intenţia de a nu se acorda majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020, va fi o greşeală enormă, iar consecinţele pot fi neplăcute”, au spus reprezentanţii FSLI.

Aceştia susţin că Guvernul României propune prin OUG privind rectificarea bugetară, cu două săptămâni înainte de începerea anului şcolar 2020-2021, să nu mai fie acordate majorările salariale prevăzute de lege, măsură care reprezintă o grea lovitură pentru cadrele didactice.

Personalul didactic ar fi trebuit să primească, de la 1 septembrie 2020 o creştere salarială medie de 14%, care ar fi însemnat o suplimentare a venitului net cu aproximativ 300 de lei.

FSLI cere Guvernului să renunţe la decizia de a nu acorda majorarea salarială, întrucât semnalele primite din teritoriu arată faptul că este foarte posibil ca deschiderea noului an şcolar să fie pusă sub semnul întrebării, dacă nu vor fi acordate creşterile salariale anunţate.

„FSLI îşi exprimă indignarea faţă de decizia Guvernului de a amâna această creştere salarială, în condiţiile în care nu s-a vorbit nicio clipă despre imposibilitatea de a fi acordată. Ba mai mult de atât, înalţi oficiali au anunţat că această creştere este prevăzută în legea bugetului de stat. Considerăm că este o mare greşeală şi o dovadă de lipsă de respect faţă de colegii noştri, mai ales în condiţiile în care cu toţii au depus o muncă fără precedent pentru a asigura tuturor elevilor şanse egale la educaţie, în condiţiile speciale, provocate de noul Coronavirus”, mai arată reprezentanţii FSLI.

Aceştia atrag atenţia că personalul din învăţământ va fi supus unui risc major de contaminare cu COVID 19, ţinând cont că şcoala se va face faţă în faţă cu elevii.

„Guvernanţii uită că atunci când au făcut apel la angajaţii din sistemul de educaţie să se implice în noul context generat de COVID-19, toţi angajaţii au fost solidari şi s-au implicat astfel încât elevii să nu aibă de suferit, să fie încheiată situaţia şcolară a fiecărui elev şi să fie susţinute examenele naţionale. (...) Acum, când e rândul cadrelor didactice să îşi primească drepturile, sunt pur şi simplu lăsate în aşteptare, pentru că înaintea lor sunt alţii care contează sau pentru că altele sunt priorităţile bugetare”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fsli,
salarii,
profesori,
deschidere,
refuz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.