Se pare ca sistemul politic din Romania are undeva un defect de constructie de vreme ce relatiile dintre presedinte si prim-ministru tind, irepresibil, spre coliziune. Iar Traian Basescu si-ar gasi loc, fara indoiala, si intr-o galerie internationala de mari devoratori de premieri.

Presedintii din Romania intra in conflict cu premierii pe care ii desemneaza. Intre cele doua persoane-institutii a existat mereu chimie cu reactii spectaculoase: mineriade, crize guvernamentale, certuri, blocaje surde. Presedintii sunt adevarati devoratori de premieri. Mare parte dintre cei care s-au incumetat sa ocupe scaunul de prim-ministru s-au ales, in urma confruntarii nu cu opozitia, ci cu seful statului, cu handicap politic pe viata - mai sever pentru unii, mai usor pentru altii, care inca mai umbla. Premierii sunt cei mai la indemana tapi ispasitori, buni de sacrificat atunci cand ceva nu merge bine. Presedintele Basescu, care si-a facut mana de pe vremea lui Ciorbea, va intra probabil in istorie in galeria marilor devoratori de premieri.

De regula, totul incepe cu o frumoasa luna de miere, cu zambete, optimism si promisiuni de maturitate politica intr-ale coabitarii, dupa care, intr-o faza intermediara, intervine raceala intre cabinete, suspiciunea, sicana, iar la urma se ajunge la confruntare. Cam la fel stau lucrurile si in cazul relatiei dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu, care se afla acum in faza sicanelor de tatonare, deci in anticamera unui previzibil divort politic.  La presiunile crescande ale Cotroceniului in chestiunea alegerilor anticipate, premierul a raspuns timp de mai multe luni printr-un refuz pe motiv de inoportunitate. Apoi, intempestiv, a descoperit utilitatea urgenta a anticipatelor. La aceasta mutare, presedintele a facut intai un pas inapoi, declarand ca a trecut momentul cel mai bun pentru declansarea alegerilor inainte de termen, si apoi un pas inainte, cand premierul s-a razgandit din nou si a contramandat demisia sa "irevocabila", Basescu declarand de data aceasta ca alegerile sunt totusi necesare. Pe scurt, Cotroceniul a cautat tot timpul contrapunctul, a fost mereu in contratimp cu Palatul Victoria intr-o strategie destul de transparenta urmarind decuplarea de Tariceanu si lasarea acestuia in ofsaid. 

DEFECTE DE CONSTRUCTIE De ce se ajunge, fatalmente, la conflict intre presedinte si premier? Doua randuri de explicatii ar fi valabile. Sunt motive - sa le spunem structurale - izvorate din ambiguitatea definitiei regimului politic si motive particulare, personale, tinand de diferentele substantiale de temperament si stilistica dintre Basescu si Tariceanu. Sa ne oprim intai la cele care tin de regimul politic. Constituanta din 1991 a dorit, pentru a evita o noua dictatura, sa mentina echilibrul intre fortele politice, intre presedinte, guvern si parlament, creand un regim semiprezidential. Insa nu a stabilit in detaliu modalitati de articulare a fortelor politice si nici preeminenta decizionala in situatii de echilibru politic sau de criza. Asa se face ca deseori principalele institutii si forte politice intra intr-o competitie acerba si ajung, intr-o situatie de criza, sa se paralizeze reciproc, sa se comporte centrifugal si dezarticulat. Definitia ambigua a regimului semiprezidential lasa libertatea si presedintelui, si premierului, sa incerce sa-si maximizeze puterea. In cazul presedintelui, exista o tensiune puternica intre ceea ce reprezinta acesta - capatand legitimitate incomparabila prin vot universal direct - si ce poate el, in urma limitarilor impuse de Constitutie si de Parlament. Premierul are puteri extinse, dar se gaseste intr-un deficit important de legitimitate, fiind numit prin negocieri dintre presedinte si coalitia guvernamentala, pe care incearca in permanenta sa-l surmonteze. 

PRESEDINTELE SAU PREMIERUL? Aceasta tensiune structurala a produs mereu efecte in cei 15 ani de democratie, centrul de greutate al puterii deplasandu-se in functie de distributia fortelor pe scena politica. In diferite momente, desi cadrul constitutional a ramas acelasi, am avut cand un presedinte puternic, cand un premier puternic.  In perioada 1990-1992, de pilda, am avut o "democratura", in care presedintele Ion Iliescu si-a exercitat autoritar mandatul democratic plebiscitat la 20 mai 1990. Apoi, in perioada 1992-1996, regimul s-a repliat pe o forma de prezidentialism, Iliescu controland guvernul Nicolae Vacaroiu si majoritatea guvernamentala PDSR. Din 1996, am intrat in "partitocratie", pentru ca puterea presedintelui Emil Constantinescu era conditionata de jocul si negocierile partidelor din coalitia guvernamentala, acestea din urma avand cuvantul hotarator in alcatuirea guvernului.

In ultimul an de mandat, prin demiterea lui Radu Vasile, Emil Constantinescu a facut un gest prezidentialist, cabinetul Mugur Isarescu fiind mai aproape de Cotroceni decat de coalitia guvernamentala. Dupa 2000, am avut iarasi o situatie inedita, puterea concentrandu-se de data aceasta in mana premierului Adrian Nastase si a Executivului. Tolerat de presedintele Iliescu, sustinut neconditionat de majoritatea PSD din cauza pozitiei la varf ocupate de Nastase in partid, premierul a ajuns sa-si exercite puterea ca un veritabil presedinte autoritar. Asadar, orice este posibil, in acelasi cadru constitutional, pentru ca, in context romanesc, democratia majoritara conteaza mai mult decat cea constitutionala. 

PREZIDENTIALISM SAU PARTITOCRATIE? Si disputa de acum poate fi descrisa ca una intre prezidentialism si partitocratie. Traian Basescu, care a anuntat ca doreste sa fie un presedinte puternic, merge, dupa toate semnele, pe un proiect de extindere pe cat posibil a puterilor prezidentiale.  In acest moment exista patru importante stavile in calea acestei intentii: Constitutia, partidele din coalitie, opozitia si presa. Constitutia nu poate fi schimbata, opozitia este inca slaba, presa se afla in tatonari. Prioritatea fixata pentru acest moment, tocmai pentru ca se anunta o confruntare lunga si delicata, este acomodarea partidelor din Alianta D.A., chiar in eventualitatea maximala a formarii unui partid prezidential. Mai multi lideri democrati au recunoscut public ca seful statului se amesteca in afacerile interne ale PD. Activarea "solutiei Stolojan" in cazul PNL are menirea, probabil, de a extinde influenta Cotroceniului si in PNL.

DE CE PD TACE SI PNL EZITA PD s-a dovedit mai ascultator in relatia cu Basescu si pentru ca sesizeaza sprijinul pe care seful statului i-l acorda in competitia cu liberalii din cadrul Aliantei. Actuala formula de conducere a PD si reorientarea spre curentul popular au fost stabilite ca urmare a interventiei directe a lui Basescu, democratii primind in schimb sprijin in competitia de imagine cu PNL. PNL se afla in blocaj decizional, pentru ca mai multe din deciziile strategice pe care conducerea partidului ar fi trebuit sa le ia ar fi putut fi interpretate ca fiind concesii fata de Cotroceni si fata de grupari din PNL care contesta autoritatea lui Tariceanu.  Din cauza ca Traian Basescu si Valeriu Stoica au cerut fuziunea rapida a PNL si PD, declansarea alegerilor anticipate, orientarea spre polul popular si adoptarea "solutiei Stolojan", conducerea PNL a fost, in permanenta si intr-un mod pagubos, ambigua fata de astfel de proiecte. Efectele s-au vazut in actuala criza politica, in care PNL nu a functionat ca un furnizor de sfaturi utilizabile pentru premierul Tariceanu, care, ramas singur si hartuit de Basescu, a facut greseala dupa greseala. PNL primeste un sprijin insidios din partea PSD, care este avantajat de o formula partitocratica prin care puterea presedintelui Basescu este sever limitata. Este un lucru pe care Cotroceniul deja l-a sesizat. Asa se si explica amenintarile lui Basescu din ultimele zile fata de vreo alianta ascunsa cu PSD.