Tânăra de 30 de ani care conduce businessul Mercador.ro: Vrem să fim lideri incontestabili
Cristina Gheorghiţoiu este, de mai bine de un an, business manager al Mercador.ro. O perioadă suficientă încât să cunoască totul despre piaţa competitivă de anunţuri: de la cele mai cautate produse, comportamentul consumatorului român până la cele mai eficiente modalităţi de promovare.
„S-a încercat chiar şi vânzarea echipei de fotbal a României în urma meciului pierdut cu Grecia, dar, evident, acest anunţ nu a trecut de filtre. În schimb, biletele de loterie duse la moaştele unor sfinţi au fost postate pe Mercador şi au fost vândute” descrie amuzată Cristina Gheorghiţoiu câteva dintre produsele din categoria „Diverse” postate pe site-ul de anunţuri. După o serie de posturi ocupate în cadrul unor companii precum Metromind şi Machteam Soft, Cristina Gheorghiţoiu este, de mai bine de un an, business maganager în cadrul unuia dintre cele mai vizibile site-uri de anunţuri generaliste, Mercador.ro, parte a Allegro Group, deţinut de grupul sud-african Naspers.
Cristina Gheorghiţoiu conduce o echipă formată din aproximativ 20 de persoane, dar potenţialul de creştere al acesteia este mare, odată cu dezvoltarea site-ului. Majoritatea angajaţilor lucrează în departamentul de customer support, dominant în echipa Mercador. Departamentul IT este localizat în Polonia. În ce îi priveşte pe angajaţi, ei sunt recrutaţi chiar de pe băncile facultăţii, în angajare primând nu experienţa, ci mai ales intersul manifestat pentru companie şi clienţi. „Proceduri şi lucruri se învaţă foarte uşor, în schimb când e vorba de a arăta o deschidere şi o dorinţă nativă de a ajuta omul de dincolo de telefon sau de e-mail, e nevoie de abilităţi pe care nu le formezi odată cu experienţa”. Odată ce au trecut de interviu, angajaţii Mercador.ro sunt supuşi unui experiment: toţi trebuie să posteze ceva pe site-ul de anunţuri pentru că, din punct de vedere al lui Gheorghiţoiu: „E foarte important să îţi foloseşti produsul ca să îl optimizezi, trebuie să te pui în pielea clientului”.
Prezent pe piaţă de trei ani, Mercador. ro a crescut în vizibilitate concomitent cu celelalte site-uri de anunţuri, datorită procesului de maturizare a pieţei şi a competiţiei acerbe între jucători. „În România, piaţa de anunţuri este în proces de maturizare, prin urmare este loc de creştere şi aş putea spune că este una dintre cele mai competitive pieţe din Europa Centrală şi de Est. Deşi suntem prezenţi în Polonia, Bulgaria, Ucraina şi Ungaria, în România se dă cea mai puternică luptă pentru ocuparea poziţiei de lider”, observă Gherghiţoiu.
Piaţa autohtonă este una atipică şi pentru că, spre deosebire de alte ţări, în România este nevoie de educarea consumatorului: „Majoritatea persoanelor îşi depozitează lucrurile pe care nu le mai folosesc sau le oferă rudelor şi prietenilor, fără să conştientizeze valoarea mare a acestora”. Potrivit unei cercetări realizate de GfK la solicitarea Mercador.ro, peste 80% din români preferă să îşi depoziteze lucrurile sau să le ofere prietenilor, 40% dintre intervievaţi nu se gândiseră să îşi vândă lucrurile pe Mercador şi 25 % nu au vândut nimic niciodată.
În ce priveşte obiectele căutate pe Mercador.ro, cele mai căutate categorii sunt auto, imobiliarele şi electronicele. „Din start, bărbaţii sunt mai dispuşi să vândă decât femeile, însă categoriile noastre de Modă şi frumuseţe şi Mama şi copilul sunt foarte dezvoltate.
Un site de anunţuri se adresează tuturor utilizatorilor, dar majoritatea se regăseşte în profilul celor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, atât bărbaţi, cât şi femei, cu distribuţie aproape egală, oameni activi, preocupaţi de dealurile bune, potrivit lui Gheoghiţoiu.
Un produs poate fi vândut şi la câteva zile de la postare sau chiar în câteva ore, dar cel mai sigur ca timp mediu este între câteva zile până la două-trei săptămâni. Un modificator important îl reprezintă plata anunţului. „Anunţurile promovate beneficiază de vizibilitate mai mare, fără doar şi poate şi se vând de zece ori în medie mai repede decât cele nepromovate”, spune Gheorghiţoiu. Costurile pentru anunţurile plătite sunt de la doi până la şapte euro, în funcţie de secţiune, dar şi de durata promovării, care poate să fie cuprinsă între o săptămână şi trei săptămâni.
Explicaţia pentru promovarea intensă cu care ne-am obişnuit vine din partea business managerului Mercador. ro: „Este o piaţă cu competitori puternici şi automat, pe genul acesta de pieţe există perioade în care se fac investiţii puternice pentru a fi numărul unu”. Spre exemplu, un aport important a fost adus de cei de la The Geeks care au conceput spoturile TV ale Mercador.ro şi care au adus o creştere vizibilă a site-ului, potrivit business managerului companiei. „La nivel de piaţă, toată lumea face scenarii referitoare la bugetele investite. Sunt bugete mari la mijloc, dar obiectivele îndrăzneţe necesită eforturi pe măsură.”
În ce priveşte 2014, obiectivul Mercador.ro este de a fi „lideri incontestabili pe piaţa aceasta extrem de competitivă şi de a livra produse de calitate în aşa măsură încât toţi cei care ne folosesc să ne recomande mai departe”. În prezent, piaţa de anunţuri generaliste din România este condusă, pe lângă Mercador.ro, de Tocmai.ro şi de Okazii.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro