Donald Trump sugerează că Snoop Dogg ar trebui închis pentru videoclipul în care simulează ASASINAREA sa

Postat la 16 martie 2017 54 afişări

Preşedintele Donald Trump a sugerat într-o postare pe Twitter că rapperul Snoop Dogg ar trebui arestat pentru faptul că a simulat că îl împuşcă în noul videoclip al melodiei „Lavender”, informează The Independent.

Donald Trump sugerează că Snoop Dogg ar trebui închis pentru videoclipul în care simulează ASASINAREA sa

Rapperul american Snoop Dogg l-a ironizat pe preşedintele Donald Trump într-o scenă din noul videoclip al melodiei „Lavender”. În respectiva scenă din videoclip, rapperul ameninţă cu pistolul un personaj ce are înfăţişarea lui Trump purtând un machiaj de tip clovn.

"Vă puteţi închipui care ar fi reacţia dacă @SnoopDogg, cu o carieră în descreştere, ar fi ţintit pistolul şi ar fi apăsat trăgacile la preşedintele Obama? Închisoare!", a scris preşedintele SUA pe Twitter.

Can you imagine what the outcry would be if @SnoopDogg, failing career and all, had aimed and fired the gun at President Obama? Jail time!

— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) 15 martie 2017

Artistul a fost criticat pentru faptul că îndreaptă un pistol de jucărie către un personaj care îi seamănă preşedintelui Donald Trump în respectivul videoclip, iar pistolul declanşează un steag cu cuvântul „bang” pe el.

Avocatul personal al lui Trump, Michael Cohen, a declarat pentru TMZ că a fost „şocat” de videoclip: "Este total lipsit de gust. Snoop îi este dator preşedintelui cu o scuză. Nu există nimic amuzant cu privire la o încercare de asasinare a unui preşedinte, şi sunt extrem de şocat, pentru că credeam că Snoop Dogg era mai bun de atât", a spus Cohen.

Senatorul de Florida Marco Rubio a declarat anterior: "Dacă persoana nepotrivită vede asta şi înţelege ideea greşită, ar putea apărea o problemă gravă. Snoop nu ar fi trebuit să facă asta. Am avut asasinări de preşedinţi înainte...aşa că un subiect ca acesta trebuie mânuit cu foarte multă grijă."

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.