DOSARUL BANCHERILOR: Mecanismul prin care se obţineau ilicit fonduri europene
Lider al grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, a încercat să obţină ilicit fonduri europene prin intermediul a trei societăţi, Ancuta SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false, potrivit DIICOT.
Mihai Stan - care nu a fost găsit la domiciliu când vineri au descins joi anchetatorii - este acuzat de DIICOT că în perioada 2010-2012 i-a determinat pe reprezentanţii celor trei societăţi comerciale "să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pentru partea de finanţare de 90 la sută din fonduri europene)", precum şi fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanţare de zece la sută.
Totodată, Mihai Stan ar fi folosit în raport de băncile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank şi Garanti Bank, înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), "în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancre din România", arată DIICOT.
Mihai Stan i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piturca, Marin Tudoroiu, Mihai Toma, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci şi Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro