Două contestaţii depuse la candidatura lui Călin Georgescu, respinse de CCR

Autor: Cosmin Pirv Postat la 08 martie 2025 30 afişări

Două contestaţii depuse la candidatura lui Călin Georgescu, respinse de CCR

Curtea Constituţională a României a respins sâmbătă două contestaţii depuse la candidatura lui Călin Georgescu pentru alagerile prezidenţiale.

În şedinţa de sâmbătă, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, a luat în dezbatere patru contestaţii.

„În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile contestaţiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condiţiile procedurale prevăzute de lege”, a transmis CCR.

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Hotărârile vor fi publicate în Monitorul Oficial al României.

Două dintre cele patru contestaţii vizau candidatura lui Călin Georgescu. Una era depusă împotriva candidaturii şi una împotriva înregistrării candidaturii. Acestea au fost depuse de Terţiu Violeta Valentina şi de Berinde Maria - Cristina.

Celelalte două contestaţii respinse erau împotriva neînregistrării candidaturii lui Mîndru Petru la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.

Călin Georgescu a afirmat că a depus vineri 324.000 de semnaturi pentru susţinere şi că îşi depune candidatura „din respect faţă de poporul român care a înţeles că trebuie să şapere democraţia şi libera extremare”.

Candidatul susţinut de AUR şi POT a spus că este „imposibil” să nu se regăsească pe buletinul de vot, fiind încrezător că nu îi va fi anulată candidatura din cauza dosarelor penale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
respinse,
contestaţii,
ccr
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori