Craciun fericit!

Dragnea, mesaj pe Facebook de Ziua Naţională: Ţara mea dragă, am renunţat la libertate de dragul tău

Autor: Elena Crangasu Postat la 01 decembrie 2019 993 afişări

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a postat, duminică seara, un mesaj pe Facebook, cu ocazia Zilei Naţionale, în care scrie că de ”dragul ţării” a sacrificat tot. ”Mi-am asumat în cele din urmă chiar şi renunţarea la libertate, de dragul tău”, adaugă fostul preşedinte al social-democraţilor.

”La mulţi ani, România! Ţara mea dragă, ţi-am respectat cu sfinţenie toate tradiţiile, te-am sărbătorit cu fiecare ocazie, te-am purtat în suflet şi în piept oriunde în lume, m-am mândrit cu tine peste tot şi ţi-am dedicat ţie întreaga mea viaţă. De dragul tău am sacrificat tot şi am făcut ce am ştiut mai bine să te ajut să creşti mare, să fii bogată şi puternică. Am renunţat la multe momente alături de familia mea, am ratat multe evenimente din viaţa copiilor mei, mi-am asumat în cele din urmă chiar şi renunţarea la libertate, de dragul tău”, a scris pe Facebook Liviu Dragnea.

El mai spune că şi-a dorit să te văd puternică, să vădă cum copiii României mănâncă mâncare românească, sănătoasă şi naturală, nu alimentele pline de chimicale refuzate de alţii.

”Mi-am dorit să văd cum bătrânii tăi îşi recapătă demnitatea, cum în tinerii tăi reînvie speranţa unui viitor mai bun, aici! Mi-am dorit să ne păstram pădurile acolo unde le e locul şi nu în buzunarele exportatorilor străini de cherestea. Mi-am dorit să văd câmpurile din România pline de grâne şi economia românească cum creşte, mi-am dorit să le arăţi tuturor celor care se îndoiesc de tine că tu poţi! Tu poţi fi tot ceea ce nu te-au lăsat niciodată să devii, tu poţi fi tot ceea ce visează copiii români că ai putea fi! Eu încă îţi doresc toate acestea şi încă cred în tine. Indiferent prin câte greutăţi trebuie să trec, indiferent cât mă vor chinui ca să mă dezic de tine, eu nu voi renunţa niciodată să te iubesc şi să cred în tine”, a conchis fostul preşedinte al PSD.

Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare, condamnare definitivă dispusă de ICCJ în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dragnea,
ziua naŢionalĂ,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.