Regulile responsabilităţii în business se rescriu chiar în aceşti ani, iar noua paradigmă ESG (Environmental, Social, Governance) dă tonul la nivel global pentru o nouă forţă a schimbării. Ce înseamnă pentru companii? Ce înseamnă pentru societate? Cum poate o colaborare coerentă între mediul privat, ONG-uri, mediul academic şi stat să genereze o schimbare sustenabilă? Despre toate acestea au discutat managerii, experţii şi reprezentanţii societăţii civile prezenţi la videoconferinţa Business Magazin “De la CSR la ESG: noua paradigmă a responsabilităţii în business”, organizată în parteneriat cu Fundaţia Superbet.

Iniţiativele de responsabilitate socială derulate de companii sub umbrela de CSR au venit până acum ca o aplecare voluntară asupra problemelor arzătoare ale societăţii, însă paradigma de ESG are potenţialul de a înscrie responsabilitatea şi sustenabilitatea direct în ADN-ul mediului privat. „Aş îndrăzni să vorbesc despre o nouă filosofie care pune în centrul activităţii companiilor problemele de mediu şi problemele sociale. În acest context, noi – companiile – trebuie să demonstrăm nu numai că nu facem rău mediului sau nu numai că nu discriminăm categorii sau că ne ocupăm de incluziune, ci fiecare dintre noi trebuie să dezvoltăm în interiorul companiilor politici de îmbunătăţire în aceste zone. Cumva, nu ne mai ducem doar în societate, ci trebuie să ne uităm mai întâi la noi”, a explicat Flavia Popa, secretar general al BRD, una dintre cele mai mari bănci din piaţa locală.

La nivel global, unul dintre principalii factori care conduc schimbarea de paradigmă este reprezentat de finanţări. Modul în care acţionarii, investitorii, fondurile şi băncile aleg să finanţeze proiecte poate fi un vector decisiv, întrucât finanţatorii introduc mecanisme de analiză şi selecţie care ţin cont de criteriile ESG.

Un alt element care conduce schimbarea de paradigmă este cel al legislaţiei europene, respectiv naţionale, care deja obligă companiile cu peste 500 de angajaţi să realizeze raportări nonfinanciare. Această obligativitate se va extinde în următorii ani şi către alte companii. „Companiile cu mai mult de 500 de angajaţi au început deja să raporteze, dar peste doi ani de zile şi cele cu peste 250 de angajaţi trebuie să raporteze performanţele lor în materie de mediu, social şi guvernanţă. Toate cele trei aspecte sau caracteristici trebuie puse şi din perspectiva unui standard care are referinţe clare, indicatori pe care compania şi-i asumă în momentul în care are un impact semnificativ pe un domeniu sau altul din cele trei. Trebuie să îl măsoare, să îl raporteze public“, a explicat Sorin Elisei, director consultanţă şi liderul practicilor de sustenabilitate şi energie, Deloitte România. El a subliniat că ESG aduce mai multă ordine în modalitatea în care compania se raportează faţă de comunitatea sau comunităţile din care face parte prin operaţiunile şi activităţile sale. Raportat la piaţa locală, reprezentantul Deloitte a declarat că tot mai multe companii din România încep să fie interesate de noua paradigmă şi să facă paşi spre a se alinia la aceasta. „Ce observ eu şi vă spun concret: în primul rând, dorinţa consiliilor, a membrilor consiliilor de administraţie şi a top managementului de a înţelege problematica ESG. Am avut multe workshopuri, ateliere de lucru în care am încercat să explicăm, pentru că cel mai important nivel de conştientizare a acestei probleme este la numărul 1 din companie. Apoi am văzut că există o preocupare pentru conştientizarea internă a angajaţilor.“ De cele mai multe ori iniţiativele de CSR sunt lansate de companii multinaţionale sau de firme care se încadrează în rândul companiilor mari. Cu toate acestea, societatea românească se bucură şi de sprijinul IMM-urilor, iar un exemplu în acest sens este Libris.ro, prin proiectul CarteTeca – un proiect derulat în parteneriat cu Salvaţi Copiii, prin care Libris îşi propune să doteze 350 de unităţi de învăţământ din România cu volume actuale, în următorii cinci ani. „Am îndrăznit să abordăm acest proiect, care este pe termen lung, după mulţi ani în care nu am avut acest curaj. Am ajutat, am sprijinit alte proiecte, avem un parteneriat cu Salvaţi Copiii, dar nu am avut propriul nostru proiect şi la un moment dat am identificat o nevoie”, a povestit

Laura Ţeposu, CEO şi cofondator al Libris.ro. Ea a arătat că nu doar marile companii se gândesc la schimbarea de paradigmă şi la o mentalitate de ESG, întrucât şi Libris începe să analizeze moduri în care poate acţiona diferit şi chiar să facă schimbări. „Nu atât de sistematizat şi de structurat, dar este o nevoie pe care nu o putem ignora. Ne este semnalată atât extern de clienţii noştri, cât şi intern de colegi, mai ales cei mai tineri. În ultima perioadă am făcut nişte modificări pe zona asta şi fiecare modificare are un impact fantastic, oricât de mică. De exemplu anul acesta am modificat cutiile şi am renunţat la banda adezivă, iar această modificare aparent simplă a avut un impact major, mai ales pentru publicul tânăr din categoria 18-24 de ani”.

Rolul ONG-urilor

Organizaţiile nonguvernamentale sunt printre cei mai importanţi actori din ecosistemul de responsabilitate socială pentru că au know-how şi experienţă, în timp ce companiile au capital şi din ce în ce mai multă aplecare spre responsabilitate. „Această trecere la ESG este o invitaţie la un angajament pentru transparenţă, un angajament pentru a urmări nişte obiective foarte clar definite, foarte clar asumate şi apoi raportate atent şi consistent şi cred că aici este şi modul în care evoluează relaţia cu partenerii noştri din sectorul ONG. Cred că această trecere către ESG ne invită la o colaborare, un parteneriat între companii şi ONG-uri, astfel încât proiectele pe care le derulăm să fie clar cuantificate, să urmărim obiective foarte clare şi să le vedem pe termen lung”, a explicat Ana-Maria Nicolae, head of integrated communication sisters în cadrul Avon. ONG-urile pot reuşi chiar să atragă în proiecte parteneri din mediul privat care poate nu derulează proiecte pe cont propriu. Aici, societatea civilă are deja exemple de angrenaje care au atras şi implicarea a câteva mii sau zeci de mii de IMM-uri. Unul dintre acestea vine dinspre proiectul HartaEdu realizat de Narada, un proiect care funcţionează ca o „unitate de primiri urgenţe pentru şcolile din România”. „Avem aproximativ două luni de când funcţionează această platformă, perioadă în care au lansat apeluri urgente peste 400 de şcoli, care au împreună 86.000 de elevi, iar comunitatea locală, IMM-urile – pentru că pe această hartă sunt indexate 75.000 de IMM-uri din toată România – au soluţionat deja alerte în valoare de 1,5 milioane de lei de la mai mult de 40 de şcoli. Deci 10% din alerte au fost deja soluţionate în doar câteva săptămâni”, a declarat Andra Munteanu, CEO, Narada.

Ana-Maria Nicolae, head of integrated communication sisters, Avon: “Cred că această trecere către ESG ne invită la o colaborare, un parteneriat între companii şi ONG-uri, astfel încât proiectele pe care le derulăm să fie clar cuantificate, să urmărim obiective foarte clare şi să le vedem pe termen lung.”

Ea a discutat despre rolul ONG-urilor în această nouă paradigmă şi despre modul în care marile companii pot apela la know-how-ul societăţii civile pentru proiectele ambiţioase din viitor. „M-a bucurat întrebarea legată de rolul ONG-urilor în această lume postpandemică şi cred că era un tip de viziune care deja se vedea cumva, şi-anume că în acest nou tip de capitalism care se naşte în acest an ONG-urile nu mai sunt în afara conversaţiei. Aş spune că de multe ori sunt cele care pornesc conversaţia”. Eşecul statului în rezolvarea unora dintre cele mai mari probleme ale societăţii a fost observat şi de Samuel Negoiescu, preşedintele Asociaţiei Speranţă pentru România. Prin organizaţia pe care o conduce, el a reuşit să convingă atât companii, cât şi sute de mii de români să susţină două cauze majore: sprijinirea celor care suferă de boli grave şi ajutorarea familiilor care provin din medii defavorizate. „Dacă ar fi să discut din perspectiva responsabilităţii sociale, pentru că aici suntem implicaţi mai mult, rolul ONG-urilor este vital pentru că din punctul meu de vedere statul nu se implică sub nicio formă în soluţionarea problemelor individuale, aşa cum se ocupă un ONG. În cazul nostru, mergem acasă la o familie nevoiaşă, facem o anchetă socială, identificăm nişte nevoi, practic rezolvăm acea nevoie concretă şi imediată, dar nu numai atât, ne ocupăm de familia respectivă pe termen lung”. Sorin Elisei este de părere că ONG-urile pot juca acelaşi rol ca până acum, dar la o altă dimensiune. Liderul practicilor de sustenabilitate şi energie din cadrul Deloitte România consideră că şi ONG-urile sunt părţi interesate în a vedea problematica ESG şi acţiunile viitoare ale companiilor. „Asta ar putea să fie baza, încercând să anticipeze acolo unde companiile ar trebui să îşi îndrepte atenţia. E foarte importantă implicarea în comunitatea locală, acolo unde ai businessul, unde eşti cu oamenii sau unde produci profit. Din perspectiva asta, (n.r - ONG-urile) se pot implica în aşa fel încât companiile să mărească gradul de investiţie nu numai în acţiuni poate de imagine, dar şi în acţiuni concrete cu impact concret în viaţa comunităţilor locale”.

Ce poate face statul

Companiile şi societatea civilă nu au aşteptări neapărat de la statul român şi de la decidenţi, însă atrag atenţia că există câteva lucruri pe care le poate face mediul public pentru a ajuta iniţiativele de responsabilitate socială. „Cred că trebuie să devină un partener activ în eforturile pe care le facem în zona de CSR. Cred foarte mult în forţa unui triplu parteneriat, între companii, sectorul ONG şi stat. Acum există nişte facilităţi pe care statul le oferă pentru companii pentru a putea derula activităţi de CSR, ne referim la facilităţile fiscale, dar am avut surpriza să văd chiar recent cum instituţii de stat încep să deruleze campanii de conştientizare şi educare. Mă refer la campania derulată de Poliţia Română împreună cu Asociaţia Telefonul Copilului, pentru prevenţia agresiunilor sexuale împotriva minorilor”, a declarat Ana-Maria Nicolae, Avon.

Ea clasifică o astfel de iniţiativă drept „un început, un prim pas”, dar consideră că implicarea statului ar putea veni să ducă la alt nivel impactul iniţiativelor pe care mediul privat deja le derulează. „În cazul nostru, întorcându-mă la una dintre iniţiativele Avon prin care încercăm să luptăm cu cancerul de sân şi să oferim femeilor din toată ţara acces la consultanţii gratuite care le pot salva viaţa, mă gândesc doar ce impact am putea avea dacă ar fi şi statul partener într-un asemenea demers. Probabil am ajunge nu la 5.000 de femei, ci la câteva zeci de mi de femei”. Dacă Ana-Maria Nicolae vede statul ca pe un al treilea partener în acest mix, Adriana Preda, director executiv al Asociaţiei The Social Incubator, consideră că la acest parteneriat ar trebui să se alăture şi mediul academic. Totodată, ea susţine că statul ar trebui să promoveze facilităţile pe care deja le oferă. „Eu văd mai multe direcţii în care statul se poate implica. Realitatea este că societatea civilă rezolvă probleme sociale pe care statul ar trebui să le rezolve. (...) Avem astăzi 88.000 de ONG-uri în România, un număr mare de ONG-uri care vor să se implice în problemele sociale pe care statul nu le poate rezolva, dar pentru care oferă anumite facilităţi şi la nivel legislativ şi la nivel fiscal. Facilităţi care din păcate nu sunt cunoscute, apropo că vorbeam de IMM-uri. Nu sunt cunoscute facilităţile şi atunci cred că lansarea unor campanii de conştientizare ar putea încuraja”. Pentru context, printre proiectele The Social Incubator se numără şi proiectul „lucrezdinnou.ro”, realizat în parteneriat cu Coca-Cola HBC România.

Adriana Preda, director executiv, Asociaţia The Social Incubator: “Eu aş aduce la masă şi mediul academic. Sunt foarte puţine programe de master sau chiar de doctorat legatE de responsabilitate socială, programe de care ar beneficia nu doar persoanele, mediul de business, ci şi aceste ONG-uri. Sunt mulţi oameni care vor să facă bine, dar nu au structura, cunoştinţele şi experienţa.”

Acesta reprezintă o platformă care vine cu instrumente de reconversie profesională şi cu oferte de locuri de muncă pentru cei care trebuie reintegraţi în piaţa muncii. Adriana Preda susţine că ecosistemul din România are nevoie de programe de formare pentru cei care vor să facă fapte bune, dar care nu au cunoştinţe sau exeprienţă. „Eu aş aduce la masă şi mediul academic. Sunt foarte puţine programe de master sau chiar de doctorat legate de responsabilitate socială, programe de care ar beneficia nu doar persoanele, mediul de business, ci şi aceste ONG-uri. Sunt mulţi oameni care vor să facă bine, dar nu au structura, cunoştinţele şi experienţa. Am putea aduce la masă programe de formare şi mediul academic”.

Totodată, Preda crede că România ar trebui să se inspire din alte ţări şi să încurajeze formarea unor think tankuri la care să participe experţi, instituţii, ONG-uri, mediul de business şi chiar beneficiarii serviciilor sociale, astfel încât strategia de responsabilitate socială să fie una cât mai concretă şi cu o aplicabilitatea totală în realitatea de zi cu zi. Pentru Samuel Negoiescu şi pentru asociaţia prin care el ajută şi familiile sau persoanele care trăiesc la limita sărăciei, rolul statului ar trebui să fie altul. El are nevoie ca sistemul social al statului să aibă măcar evidenţa la zi a persoanelor care sunt într-o situaţie precară, ceea ce ar economisi multe din resursele ONG-ului. „Asistenţa socială ar trebui regândită la nivel local, la nivel de primării. Ce am constatat în 15 ani de activitate este că atunci când te duci la un asistent social el habar nu are ce se întâmplă în comunitatea lui şi acest lucru nu este izolat, ci îl întâlnesc frecvent. Nu mi se pare normal ca un reprezentant al primăriei să nu ştie care sunt situaţiile unei familii nevoiaşe din localitatea lui, şi nu mă refer la un oraş, ci la o localitate mică, unde nu ştii că ai un bătrân care nu are cu ce să se încălzească sau un băiat de 18 ani care stă în frig şi nu are pe nimeni”. Andra Munteanu de la Narada vede situaţia la fel ca Ana-Maria Nicolae de la Avon, şi-anume statul ar putea juca un rol în scalarea soluţiilor cu care ONG-urile sau companiile private vin deja pentru a rezolva problemele societăţii. „Spre exemplu, în speţa învăţării remediale statul a spus public că soluţiile pe care le are nu livrează, nu creează suficient de repede suficient de mult impact. La momentul respectiv am dezvoltat o soluţie şi am digitalizat toată materia claselor 0-8. Astfel, pe parcursul vacanţei de vară au avut parte de învăţare remedială 15.000 de copii. Ni se pot părea mulţi sau puţini în raport cu cei 300.000 la care trebuia să ajungem. Tipul de scalare de la zeci de mii la sute de mii poate fi făcut cu mare uşurinţă dacă statul este dispus să intre în parteneriat, uneori cu contribuţii care pot părea minore, precum promovarea unui instrument creat de una dintre organizaţiile noastre la toată masa de cadre didactice din România”.

Samuel Negoiescu, preşedinte, Asociaţia Speranţă pentru România: “Dacă ar fi să discut din perspectiva responsabilităţii sociale, pentru că aici suntem implicaţi mai mult, rolul ONG-urilor este vital pentru că, din punctul meu de vedere, statul nu se implică sub nicio formă în soluţionarea problemelor individuale, aşa cum se ocupă un ONG.”