Economia americană este la pământ: PIB-ul Statelor Unite a înregistrat un declin de 33% în al doilea trimestru, iar exporturile au scăzut cu 64%
Economia Statelor Unite, prima la nivel mondial, a scăzut cu 32,9% în al doilea trimestru din 2020, scrie MarketWatch.
Impactul generat de prima pandemie din ultimii 100 de ani a fost aproape la fel de rău precum preconizaseră analiştii de pe Wall Street, estimându-se un declin de 35% al produsul intern brut (PIB) pentru T2.
Economia americană a început să îşi revină la mijlocul lunii mai după ce suferise o contracţie severă la începutul trimestrului 2, însă drumul către recuperare este extrem de lung, spun analiştii. Milioane de americani sunt în continuare şomeri, mii de business-uri rămân închise, iar multe din cele care şi-au reluat activităţile au fost obligate să îşi micşoreze capacitatea pentru a se încadra în noile norme de distanţare socială.
De la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace, economia Statelor Unite nu a înregistrat o contracţie mai mare de 10%. Totodată, cheltuielile de consum – principalul motor al economiei – au scăzut între aprilie şi iunie cu 34,6%.
De asemenea, exporturile au înregistrat un declin uriaş de 64%, în timp ce importurile au scăzut cu 53%, de vreme ce coronavirusul a cauzat întreruperi masive în fluxul global al comerţului şi a micşorat din ce în ce mai mult cererea.
Economiştii spun că ar putea dura câţiva ani până comerţul va reveni la nivelurile înregistrate înainte de pandemie, de vreme ce tensiunile dintre China şi SUA – primele economii ale planetei – continuă să crească.
Analiştii din cadrul MarketWatch estimează că PIB-ul american va creşte cu 18% între lunile iulie şi septembrie în cazul în care numărul de infecţii cu coronavirus va fi ţinut sub control.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro