Efectul Brexit-ului.Numărul studenţilor români care pleacă la studii în Marea Britanie s-ar putea reduce de la 3000 la sub 300 de persoane pe an

Autor: Roxana Rosu Postat la 05 martie 2020 426 afişări

Efectul Brexit-ului.Numărul studenţilor români care pleacă la studii în Marea Britanie s-ar putea reduce de la 3000 la sub 300 de persoane pe an

Numărul tinerilor români care pleacă la studii în Marea Britanie s-ar putea reduce drastic în urma Brexit, de la circa 3000 de studenţi, cât pleacă anual la facultăţi britanice la mai puţin de 300 pe an, estimează Bogdan Kochesch, Managing Partner Grupul Educativa, organizatorul târgului  RIUF - The Romanian International University Fair.

 

Numărul tinerilor români care pleacă la studii în Marea Britanie s-ar putea reduce drastic în urma Brexit, de la circa 3000 de studenţi, cât pleacă anual la facultăţi britanice la mai puţin de 300 pe an, estimează Bogdan Kochesch, Managing Partner Grupul Educativa, organizatorul târgului  RIUF - The Romanian International University Fair.

Marea Britanie este pentru români cea mai populară destinaţie pentru studiile superioare în străinătate (licenţă şi masterat), dar obligativitatea vizei şi creşterea taxelor de studii vor schimba probabil situaţia.

Limitarea soluţiilor de finanţare pentru cetăţenii UE este principalul motiv pentru care studenţii renunţă la această destinaţie de studiu. Tinerii europeni nu vor mai avea acces la împrumuturile oferite de guvernul britanic, iar taxele de şcolarizare vor avea creşteri de până la 20.000 lire.

Potrivit celor mai recente date, din 2018, aproape 9000 de studenţi români erau în Marea Britanie.

„Din aproximativ 3000 de studenţi români care pleacă anual la studii în Marea Britanie, acest număr s-ar putea să descrească la mai puţin de 300”, spune Bogdan Kochesch.

Potrivit RIUF, numărul de tineri din alte ţări europene care vor alege să îşi continue studiile în Marea Britanie se va reduce cu până la 95%. Cele mai mari scăderi vor fi înregistrate la studenţii din statele din estul Europei, în timp ce diferenţa va fi mai mică în ţările Uniunii Europene cu un nivel de venit mai ridicat.

Pe termen scurt pentru studenţii europeni care vor începe studiile în septembrie 2020 taxele de şcolarizare aplicabile vor fi aceleaşi ca în prezent (aceleaşi ca ale studenţilor britanici), se păstrează accesul la finanţare guvernamentală atât pentru studiile de licenţă (Tuition Fee Loan) cât şi pentru cele postuniversitare (Postgraduate Masters Loan) pentru întreaga durată a programului de studiu chiar dacă data finală a programului este după ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE. 

RIUF - The Romanian International University Fair este cel mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud Est, la care participă peste 100 de universităţi. Pe 14-15 martie, la RIUF Bucureşti vor fi prezente 32 de universităţi din Marea Britanie, precum Brunel University London, University of Bristol, Northumbria University, University of Kent şi University of Essex.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marea britanie,
studiu,
studenti,
romani

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.