Elena Udrea: Un bătrân din Petroşani mi-a dat un bilet în care îmi cere să refac drumul spre Herculane
Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului este transformarea Văii Jiului într-o zonă turistică importantă la nivel naţional şi, în timp, la nivel european, pentru că turismul este singura alternativă la minerit pentru oamenii din această regiune, consideră ministrul Elena Udrea.
"Potenţialul natural al zonei este, cred eu, mai mare decât al Văii Prahovei. Pentru ca el să fie însă atins, e nevoie de investiţii majore în infrastructură, pentru că altfel nu poţi face turism şi pentru că aşa se vor crea locuri de muncă, rezolvând astfel principala problemă a zonei", scrie Udrea pe blog.
Prin Programul Operaţional Regional, MDRT a alocat judeţului Hunedoara peste 560 de milioane de lei pentru drumuri, infrastructură de turism şi socială. Ministerul Mediului are, de asemenea, un program de 40 de milioane de euro pentru dezvoltarea reţelei de apă şi canalizare. Nu este însă suficient, necesarul de investiţii fiind mult mai mare, astfel încât prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii vor fi alocate 300 de milioane de lei în drumuri locale şi judeţene şi 70 de milioane de lei în aducţiuni de apă şi canal. În total, zona va beneficia din partea MDRT de investiţii de aproape 1 miliard de lei din partea MDRT numai în Valea Jiului.
"Aici s-a întâmplat un lucru care m-a impresionat", notează Elena Udrea. La inaugurarea drumului care trece prin mijlocul municipiului, realizat în 7 luni din fonduri europene prin MDRT, din mulţime a apărut un bătrân care i-a înmânat un bilet şi i-a spus că are trei lucruri să-i ceară, scrise pe hârtie. În loc de pensie sau altă problemă personală, "bătrânul îmi cerea să refac drumul către staţiunea Băile Herculane, pe cel dintre Petroşani şi Voineasa şi să investesc în continuare în staţiunea Petroşani. Evident, l-am sărutat pe obraji şi i-am spus că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a realiza aceste proiecte", povesteşte ministrul, care publică pe blog şi o poză cu biletul localnicului.
Ministrul Elena Udrea a semnat, joi, două contracte de 36 de milioane de lei la Lupeni cu primarul PSD Cornel Resmeriţă, din care 10 milioane de lei pentru reabilitarea Palatului Cultural din localitate şi 26 de milioane pentru un drum de interes local. Fonduri pentru investiţii pe care localitatea nu i-ar fi avut în 10 ani de acum înainte. De asemenea, la Petroşani a semnat două contracte pe fonduri europene, în valoare de 5,5 milioane de euro - unul de modernizare şi dotare a ambulatoriului din oraş, celălalt cu primarul de la Uricani, de dotare a cabinetelor medicale care deservesc unitatea medicală din Lupeni.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro