Eroare judiciară:o femeie considerată „cea mai odioasă criminală în serie”, eliberată după 20 de ani

Autor: Petru Mazilu Postat la 05 iunie 2023 69 afişări

O femeie catalogată cândva drept „cea mai odioasă criminală în serie din Australia" a fost graţiată după ce noi dovezi au sugerat că nu şi-a ucis cei patru copii. Ea a fost eliberată din închisoare după 20 de ani, potrivit BBC.

Eroare judiciară:o femeie considerată „cea mai odioasă criminală în serie”, eliberată după 20 de ani

Kathleen Folbigg a petrecut 20 de ani în închisoare după ce un juriu a decis că ea i-a ucis pe Caleb, Patrick, Sarah şi Laura de-a lungul unui deceniu. O anchetă recentă a oamenilor de ştiinţă a stabilit că toţi copiii ar fi murit din cauze naturale. Cazul femeii de 55 de ani este considerat a fi una dintre cele mai mari erori judiciare din Australia.

Folbigg şi-a susţinut întotdeauna nevinovăţia, dar în 2003 a fost condamnată la 25 de ani de închisoare pentru uciderea copiiilor săi. Aceştia au murit între 1989 şi 1999. Victimele aveau vârste cuprinse între 19 zile şi 19 luni, iar procurorii au susţinut că mama lor i-a sufocat. După condamnarea femeii, o altă anchetă realizată în 2019 a confirmat probele de la proces.

Totuşi, în urma unei noi anchete, conduse de judecătorul pensionat Tom Bathurst, procurorii au acceptat că studiile moderne privind mutaţiile genetice ar putea oferi alte explicaţii cu privire la moartea copiilor.

Procurorul general al statului New South Wales (NSW), Michael Daley, a anunţat că Bathurst a ajuns la „opinia fermă" că există îndoieli rezonabile că Folbigg este vinovată de fiecare infracţiune. În consecinţă, guvernatorul statului a semnat o graţiere completă şi a ordonat eliberarea imediată din închisoare a lui Kathleen Folbigg.

Graţierea necondiţionată nu anulează condamnările lui Folbigg. Decizia ar urma să fie luată de Curtea de Apel, dacă dosarul va ajunge în faţa instanţei.

Graţierea vine după o campanie de ani de zile pentru eliberarea lui Kathleen Folbigg, declanşată atunci când o echipă de imunologi a descoperit că fiicele ei aveau o mutaţie genetică care poate provoca moarte cardiacă subită. De asemenea, au fost descoperite dovezi că fiii lui Folbigg aveau şi o mutaţie genetică legată de epilepsie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
închisoare,
criminal,
australia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.