„Este absolut imposibil...” – Toni Greblă despre renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale

Autor: Rafael Hekman Postat la 28 noiembrie 2024 64 afişări

„Este absolut imposibil...” – Toni Greblă despre renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a reacţionat ferm în legătură cu decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a solicita renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie 2024.

Potrivit acestuia, procesul de renumărare a celor aproximativ 9 milioane de buletine de vot nu poate fi realizat în termenul stabilit de CCR, mai exact până la data de 29 noiembrie, ora 14:00.

„Este absolut imposibil ca o astfel de operaţiune să se desfăşoare într-o singură noapte sau într-o zi-două. Este vorba de verificarea a 9 milioane de buletine de vot depozitate în 41 de judeţe, în spaţiile de depozitare ale tribunale, iar acest proces ar dura mult mai mult decât perioada stabilită de CCR”, a declarat la Digi24, preşedintele AEP.

El a subliniat că până acum nu au existat contestaţii sau dovezi clare care să indice o eventuală eroare în numărarea voturilor. „Până la validarea proceselor verbale de la birourile electorale judeţene şi central, nu a existat nicio obiecţie cu privire la corectitudinea numărării voturilor. Dacă ar exista dovezi că procesul nu a fost efectuat corect, atunci am putea vorbi despre o reverificare, dar deocamdată nu există astfel de informaţii”, a mai spus acesta.

În ceea ce priveşte startul campaniei pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, preşedintele AEP a afirmat că aceasta nu poate începe decât după ce CCR va valida oficial rezultatul primului tur şi va stabili candidaţii care vor participa în al doilea tur.

„Campania va putea începe doar după ce CCR va valida rezultatele şi va stabili oficial cine sunt candidaţii care intră în turul 2. Până atunci, este imposibil să se facă campanie”, a adăugat preşedintele AEP.

Acesta a exclus orice posibilitate ca renumărarea voturilor să poată fi realizată rapid printr-o procedură de urgenţă.

„Dacă există cineva care poate să pocnească din degete şi să renumere 9 milioane de buletine de vot care se găsesc în 42 de depozite în fiecare judeţ ale ţări... Nu cred că cineva îşi închipuie că acest lucru poate fi făcut într-o noapte”, a încheiat preşedintele AEP.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
greblă,
aep,
ccr

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.