Eugen Davidoiu este noul director general al Tarom, după ce mandatul lui Dan Plaveti s-a încheiat

Postat la 02 februarie 2017 217 afişări

Eugen Davidoiu este noul director general al Tarom, după ce mandatul lui Dan Plaveti s-a încheiat

Consiliul de Administraţie al Companiei Tarom a hotărât joi numirea lui Eugen Davidoiu în funcţia de director general al companiei, după ce mandatul directorului general interimar Dan Plaveti s-a încheiat de drept.

„Eugen Davidoiu are 49 de ani şi o vastă experienţă managerială, după ce a deţinut funcţii de conducere în mai multe companii naţionale, printre care Electrica Serv şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia”, se arată într-un comunicat al Tarom.

Eugen Davidoiu este de formaţie inginer şi a absolvit Masterul de Ştiinţe Administrative al Universităţii Bucureşti, dar şi Institutul Diplomatic Român, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom a fost înfiinţată în 1954. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.