Pentru a înţelege mai bine cât de puţin a rămas până la izbucnirea unui potenţial conflict între cele două, trebuie să notăm anumite aspecte care caracterizează viziunea pe care fiecare dintre cele două tabere o are una despre cealaltă, se arată într-o analiză Stratfor. Aceste argumente sunt bazate pe declaraţiile oficiale făcute de liderii celor două state, care trădează, de cele mai multe ori, dorinţele lor proprii decât realitatea din teren, obiectivă.

Cum se vede de la Phenian

Coreea de Nord a considerat, pentru mult timp, Statele Unite, şi nu Coreea de Sud, ca fiind principalul său adversar. Phenianul vede în prezenţa pe termen lung a forţelor militare americane pe teritoriul Coreei de Sud drept o piedică directă şi intenţionată în calea planului de unificare a peninsulei, conform propriilor condiţii. Iar când Coreea de Nord denunţă exerciţiile comune între SUA şi Coreea de Sud ale forţelor armate drept practică pentru acţiunea militară împotriva sa, crede cu adevărat în ameninţarea invocată. Coreea de Nord a încercat să demonteze acţiunile miltare ale SUA din regiune timp de zeci de ani prin intermediul unei combinaţii între tactici politice şi capacităţi militare însemnate care ar putea crea pierderi în masă pentru forţele americane de pe teritoriul Coreei de Sud şi pentru civilii din Seul.

Încă din ultimii ani de conducere ai lui Kim Jong Il, Corea de Nord şi-a reaşezat centrul de comandă politică. Guvernul a început să se îndoiască cu privire la principalele sale arme convenţionale, chiar şi în contextul suplimentării arsenalului cu arme chimice sau biologice, care ar descuraja acţiunea SUA sau chiar opri Washingtonul din încercarea de a riposta.

Un acord de pace sau un pact de neagresiune nu mai este suficient pentru a garanta supravieţuirea sistemului nord-coreean, teorie invocată din ce în ce mai accentuat, mai ales când SUA au invadat Irakul, în ciuda riscurilor existente.

Cititi mai multe pe www.gandul.info