Femeile din sistemul sanitar sunt supuse discriminării

Postat la 15 noiembrie 2013 185 afişări

Proiectul “O şansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar” are drept obiectiv asigurarea accesului egal la ocupare şi îndeosebi la construirea unei cariere profesionale şi implicarea în funcţii de conducere, în vederea creării unei pieţe a muncii inclusive, pentru femeile din domeniul sanitar.

Femeile din sistemul sanitar sunt supuse discriminării

„Există în sistemul de sănătate din România un procent semnificativ de femei care ocupă diverse funcţii, însă un  procent destul de mic ocupă funcţii de conducere. De aceea, acest portal doreşte să promoveze femeile şi dezvoltarea lor profesională, prin încurajarea schimburilor de experienţă între membrii comunităţii medicale. Suntem siguri din ce în ce mai multe femei vor accede în poziţii de manageri şi vor avea rezultate. Vă invităm ca împreună să promovăm femeile prin intermediul www.promovareata.ro şi să beneficiem de un sistem medical din ce în ce mai bun!", a declarat Răzvan Gae, vicepreşedinte Federaţia Sanitas.

În primul an de implementare (2011) a fost aplicat la nivelul personalului din domeniul medical românesc (1002 persoane) un chestionar ce viza segregarea de gen în sectorul de sănătate, realizându-se o analiză comparativă între femei şi bărbati, în ceea ce priveşte nivelul de ocupare, profesiile, posibilităţile de dezvoltare a carierei şi veniturile în cadrul sistemul sanitar. Pe baza rezultatelor obţinute şi folosind inclusiv date statistice de la Ministerul Sănătăţii, alături de date de la principalele instituţii decidente din sectorul medical a fost realizată o cercetare privind segregarea profesională bazată pe gen în sectorul de sănătate,  în special în ceea ce priveşte implicarea femeilor în nivelul de management corespunzător procesului de luare a deciziilor.

În cadrul proiectului „O şansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar” au fost organizate cursuri de antreprenoriat şi de utilizare a calculatorului, în mai multe euro-regiuni din ţară , cursuri de calificare în meseria operator introducere, validare şi prelucrare date, la care au participat peste 300 de femei din domeniul sanitar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
femei,
sistem sanitar,
discriminare,
dezvoltare
/actualitate/femeile-din-sistemul-sanitar-sunt-supuse-discriminarii-11690778
11690778
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.