Final de poveste sordidă: Mel Gibson îi va plăti 750.000 de dolari fostei sale partenere, Oksana Grigorieva
Actorul american Mel Gibson şi fosta sa parteneră, Oksana Grigorieva, au încheiat miercuri procesul de custodie asupra fetiţei lor, prin decizia unui tribunal din Los Angeles ca Gibson să-i plătească femeii 750.000 de dolari, în trei tranşe, până în 2016.
Cei doi vor avea drept de custodie comună, iar actorul va avea obligaţia să achite cheltuielile de întreţinere pentru vila din San Fernando Valley unde locuiesc Oksana Grigorieva şi fetiţa cuplului, Lucia, în vârstă de aproape doi ani, a transmis AP. Când Lucia va împlini 18 ani, casa va fi vândută, iar banii vor fi încasaţi de ea. Tribunalul a stabilit şi că Lucia va avea dreptul la acelaşi sprijin financiar din partea lui Gibson ca şi ceilalţi şapte copii ai actorului, rezultaţi din căsătoria anterioară cu Robyn Moore.
Anul trecut a mai existat o tentativă de încheiere a disputei dintre Mel Gibson şi Oksana Grigorieva printr-un acord financiar, estimat la 15 milioane de dolari, conform TMZ, însă Grigorieva a respins planul, apreciind că poate câştiga mai mult, având în vedere violenţele verbale şi fizice la care a fost supusă de Gibson în cursul relaţiei lor. Judecătorul le-a interzis celor doi să dea interviuri sau să publice cărţi despre relaţia lor, cunoscută prin detaliile sordide abordate în ultimii doi ani de presa de scandal.
Violenţele lui Gibson, 55 de ani, faţă de Grigorieva, 40 de ani, au contribuit, alături de declaraţiile antisemite ale actorului, la decăderea carierei lui. Ultimul său film, "The Beaver", care a avut premiera în martie, a fost un eşec, cu costuri de 20 de milioane de dolari şi încasări de numai un milion, potrivit The New York Times.
Înainte de divorţul din 2009 de Robyn Moore, Mel Gibson era unul dintre cei mai bogaţi actori de la Hollywood, cu o avere estimată la circa 850 de milioane de dolari. La divorţ, Robyn Moore a încasat peste 400 de milioane de dolari, conform relatărilor de la acea vreme.
În urmă cu câteva luni, Mel Gibson - un investitor constant în imobiliare, cu proprietăţi în Malibu, Costa Rica şi Fiji, unde deţine o insulă privată - şi-a scos la vânzare vila din Malibu pentru 14,5 milioane de dolari, după ce în 2009, în plină criză financiară, n-a reuşit s-o vândă, în condiţiile în care ceruse acelaşi preţ.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro