Fitch atribuie emisiunii de obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro a României ratingul BBB-

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 18 septembrie 2013 59 afişări

Fitch Ratings a atribuit, marţi, emisiunii de obligaţiuni a României de 1,5 miliarde de euro, cu maturitate în 2020, ratingul BBB-, în conformitate cu ratingul de ţară.

Fitch atribuie emisiunii de obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro a României ratingul BBB-

Ratingul obligaţiunilor corespunde calificativului BBB- al României, cu perspectivă stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

România a atras joi suma de 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe printr-o emisiune de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la şapte ani, la un randament de 4,769%.

Împrumutul, pe 7 ani, are o dobândă de 2,95 puncte procentuale peste midswap (indicatorul de referinţă al pieţei), în scadere cu 0,75 puncte procentuale faţă de ultima emisiune de obligaţiuni de stat denominate în euro pe piaţa externă, din luna octombrie 2012.

Investitorii au subscris peste 6,4 miliarde de euro la emisiunea de euroobligaţiuni a României, depăşind de patru ori suma maximă pentru care Ministerul Finanţelor intenţiona să o atragă de pe pieţele externe, de 1,5 miliarde euro.

Intermediarii operaţiunii au fost Deutsche Bank, Citigroup, HSBC şi Societe Generale.

Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna septembrie licitaţii pentru plasarea de titluri de stat în valoare de 3,87 miliarde lei pe piaţa locală, cu mai mult de 1 miliard de lei peste suma titlurilor care ajung la scadenţă, de 2,78 miliarde lei.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor a împrumutat de pe piaţa internă 32,091 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe de 1,42 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FITCH,
ROMÂNIA,
OBLIGAŢIUNI
/actualitate/fitch-atribuie-emisiunii-de-obligatiuni-de-1-5-miliarde-de-euro-a-romaniei-ratingul-bbb-11350664
11350664
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.