Floria a investit 50.000 de euro în primul magazin deschis într-un mall

Autor: Ioana Matei Postat la 30 ianuarie 2017 381 afişări

Grupul Floria marchează începutul anului 2017 cu lansarea unui nou magazin în portofoliul reţelei de florării Floria în Stradă; primul magazin Floria din cadrul unui mall a fost deschis de curând în AFI Cotroceni, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

Floria a investit 50.000 de euro în primul magazin deschis într-un mall
Cu o suprafaţă de 20 mp, Floria AFI Cotroceni, magazinul este o replică a concept store-ului Floria în Stradă, din zona Piaţa Dorobanţi. Sistemul de climatizare de ultimă generaţie, permite stocarea produselor florale în cele mai bune condiţii.  Astfel, în cadrul noului magazin, clienţii pot alege dintr-o gamă variată de flori la fir, buchete şi aranjamente florale, plante în ghiveci de cea mai buna calitate, precum şi accesorii de home deco, cu design inedit.
 
Pentru deschiderea Floria AFI Cotroceni au fost investiţi 50.000 euro, lucrările de amenajare fiind realizate în şase săptămâni cu ajutorul unei echipe specializate de arhitecţi şi constructori.  
 
“Echipa dedicată, a fost creată din necesitatea de standardizare a normelor estetice şi tehnice, care trebuie respectate pentru magazinele proprii şi viitoarele francize marca Floria. Acest tip de magazine vor fi lansate în principalele mall-uri şi centre comerciale din Bucureşti şi din ţară. Proiectul de francizarea face parte din planul de dezvoltare al Grupului Floria pentru următorii 2 ani” declară Andreea Uceanu, director general, reţeaua Floria.
 
„Ne bucurăm să urăm bun venit magazinului Floria în centrul nostru comercial.
Odată cu noua deschidere, diversificăm oferta de shopping din AFI Cotroceni şi reuşim să răspundem unei game extinse de nevoi şi cerinţe. Îi invităm pe clienţii noştri să viziteze Floria, un partener de încredere pentru fiecare moment special.”, declară Georgiana Oltenescu, Corporate Marketing Manager AFI Europe România. 
 
Odată cu lansarea, Floria AFI Cotroceni a adus şi oferte speciale clienţilor, oferind un discout de -15% pentru orice produs achiziţionat în prima lună de activitate. Totodată programul Flori pentru acasă, creat în cadrul reţelei de florării Floria În Stradă, continuă şi în cadrul Floria AFI Cotroceni. Flori pentru acasă este un proiect demarat din dorinţa de a încuraja achiziţia florilor la fir de către clienţi, pentru decorarea căminului propriu şi se desfăşoară în fiecare săptămână în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În prezent, grupul Floria operează cu succes platforma de e-commerce Floria.ro, reţeaua de florării - Floria În Stradă, divizia de evenimente speciale - Floria La Evenimente, divizia Floria Vânzare Engros de flori, plante şi accesorii florale, precum şi Floria Amenajări Peisagere- divizie care a finalizat, în 2016, două proiecte importante în cadrul Park Lake şi Veranda Mall. Din mai 2015, grupul Floria este Furnizor Oficial al Casei Regale a României, pentru buchete şi aranjamente florale.
 
AFI Cotroceni este cel mai mare centru comercial din România, ce oferă un mix de branduri şi activităţi de petrecere a timpului liber, adaptate dorinţelor fiecărui consumator: peste 300 de magazine, aproximativ 3.000 de locuri de parcare, un hipermarket Auchan, 20 de săli de cinema, primul IMAX din România, AFI Aventurier, cel mai mare parc de aventură dintr-un mall din Europa, cel mai mare patinoar aflat în interiorul unui centru comercial deschis tot timpul anului, două terenuri de joacă pentru copii, prima arenă de laser tag din ţară, primul Roller Coaster dintr-un centru comercial din Europa de Est, centrul de distracţii MAXFUN şi multe alte oportunităţi. Un alt aspect de interes al AFI Cotroceni îl reprezintă programul său de funcţionare. Hipermarketul Auchan este deschis deschis in fiecare zi între 08:00- 01:00, magazinele retailerilor până la miezul nopţii în zilele de vineri şi sâmbătă, iar zona de fast food, restaurante şi atracţii, până târziu în noapte. Vizitatorii pot ajunge la AFI Cotroceni cu toate mijloacele de transport public: cu metroul, autobuzul sau tramvaiul. Staţia de metrou cea mai apropiată de mall este Politehnica, iar autobuzele şi tramvaiele care au staţie în faţa mall-ului sunt: 137, 93, 71, respectiv liniile de tramvai 1, 8, 25, 47.
 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.