foodpanda: În 2018, numărul comenzilor online de mâncare a crescut cu circa 130% faţă de anul precedent
Procentul românilor care comandă online mâncare este în continuă creştere. Potrivit foodpanda.ro, cea mai mare platformă de food ordering din România, numărul comenzilor a crescut, în 2018, cu 130% faţă de anul precedent. Cea mai aglomerată perioadă a anului trecut s-a înregistrat în trimestrul al patrulea, respectiv în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, odată cu venirea sezonului rece.
În ceea ce priveşte cele mai populare preparate de pe platformă în 2018, acestea au fost preponderent din meniul restaurantului McDonald's, topul comenzilor fiind condus de meniul Big Mac.
Conform datelor centralizate de companie, suma medie naţională achitată anul trecut pentru comenzile foodpanda se ridică la circa 55 de lei, bucureştenii fiind cei care au cheltuit cel mai mult, cu o comandă medie de peste 70 lei. Aceştia sunt în urmaţi în top de gălăţeni, cu 61,30 lei, sibieni (60,85 lei), clujeni (60 lei) şi constănţeni (59,05 lei).
Modalitatea preferată de plată a clienţilor foodpanda în 2018 a fost cea în numerar în proporţie de 75%. Pentru anul 2019, reprezentanţii companiei estimează o creştere a plăţilor online, mai ales odată cu introducerea posibilităţii de plată prin Google Pay. Tot din datele foodpanda, reiese că peste 66% din totalul comenzilor au fost generate de aplicaţia mobilă, acesta fiind un trend ascendent care se va menţine şi pe parcursul acestui an.
Cea mai mare comandă procesată de platformă anul trecut a fost efectuată din Bucureşti şi s-a ridicat la 1.171 lei, pentru mai multe preparate specifice bucătăriei japoneze.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro