Gabriela Firea, audiată la Parchet într-o cercetare privind emiterea unei autorizaţii pentru un imobil din zona Herăstrău
Primarul Capitalei a fost audiat, vineri, la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 într-un dosar în care procurorii investighează modul cum a fost emisă o autorizaţie pentru un imobil din zona Herăstrău, în mandatul fostului edil.
"Am fost invitată în calitate de parte vătămată, reprezentând Primăria Municipiului Bucureşti, de către domnul procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în legătură o autorizaţie de construire emisă la începutul anului, pe mandatul fostului primar general, care ar fi fost acordată după ce acelaşi document a fost refuzat a fi eliberat de către Direcţia de Urbanism a Primăriei. Suspiciunea ar fi fost de abuz în serviciu în legătură cu reprezentanţi ai Direcţiei Juridice, Direcţia Urbanism. Am solicitat domnului procuror să mă informez în legătură cu această speţă, i-am spus că nu cunosc subiectul, că este o autorizaţie de construire emisă când eu nu eram primar general, i-am cerut răgazul să consult dosarul. Din partea mea va fi un domn avocat, luni, pentru a face şi fotocopii", a spus Gabriela Firea la ieşirea din sediul parchetului.
Primarul Capitalei susţine că va declanşa şi o anchetă la nivelul instituţiei, pentru a vedea cum au stat lucrurile.
"Am anunţat că voi dispune o anchetă internă, o cercetare pentru a vedea despre ce este vorba. Din cele afirmate de către domn procuror, ar fi vorba despre un imobil din centrul Capitalei, dintr-o zonă protejată, am înţeles că din Herăstrău, la care s-au început lucrările, în interiorul imobilului şi la acoperiş, fără a exista autorizaţie de construire. Aceasta refuzându-se a se acorda iniţial, dar ulterior acesta document a fost eliberat deşi exista o sesizare de contravenţie din partea Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti că se realizau lucrări fără autorizaţie.(...) S-a specificat că certificat de urbanism exista, doar autorizaţie nu exista. (...) A rămas că pe 6 ianuarie vom veni cu un punct de vedere din partea Primăriei Generale, dacă considerăm că am fost prejudiciaţi sau nu. Am înţeles de la domnul procur că ar urma să înceapă urmărirea penală", a mai spus primarul Capitalei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro