În ce afacere de succes a transformat un român ferma familiei după ce a accesat nişte fonduri europene şi a venit cu noi idei
Roman Mezdrea a moştenit spiritul antreprenorial de la părinţi şi a dorit să contribuie la dezvoltarea fermei familiale. În 2018, a înfiinţat o întreprindere individuală, accesând fonduri europene în valoare de peste 140.000 de euro prin GAL Bazinul Dornelor, pentru a crea brandul de brânzeturi „La Izvorul Dornei”.
Cea mai mare parte din lapte provine de la văcuţele din ferma noastră, însă achiziţionăm şi de la gospodari din zonă care nu au unde să-şi valorifice producţia”, explică antreprenorul, care gestionează o fermă cu 20 de vaci şi o mică fabrică de procesare. Investiţia totală în proiect s-a ridicat la 144.000 de euro, dintre care 10% a reprezentat contribuţia personală. A investit circa 100.000 de euro în utilaje, tractor, balotieră etc., iar în spaţiul de procesare investiţia a fost de aproximativ 45.000 de euro. Astăzi, în portofoliul „La Izvorul Dornei” se regăsesc produse precum caşcaval, caşcaval afumat, brânză fermentată, unt, smântână, lapte acru etc. Fabrica de brânzeturi „La Izvorul Dornei”, situată în comuna Poiana Stampei, are un magazin în cadrul unităţii de producţie, iar produsele sunt disponibile şi la evenimente precum „Iaşul în bucate”.
Recent, compania a intrat în proiectul „Via Profi”, dezvoltat de reţeaua de magazine Profi. „Suntem prezenţi şi în şase magazine Super Profi din judeţul Suceava. Prin intermediul acestui proiect, ajungem mai aproape de consumator, dar şi consumatorul mai aproape de noi”, a declarat Roman Mezdrea, care lucrează alături de alţi doi colegi în cadrul afacerii. „Aducem şi un plus de valoare pentru localitate şi pentru zonă, chiar dacă, deocamdată, la un nivel mic. Sperăm să ne dezvoltăm, să putem colecta mai mult lapte, să sprijinim mai multe gospodării şi să angajăm mai multe persoane.” Produsele fabricate în unitatea lui Roman Mezdrea se găsesc atât în magazinul propriu de prezentare, cât şi la târguri şi evenimente precum „Iaşul în bucate”.
Cu o echipă restrânsă, antreprenorul se ocupă de toate etapele afacerii: de la producerea fânului şi îngrijirea animalelor, la mulgerea vacilor, procesarea laptelui şi vânzarea produselor. „Provocări sunt multe. Îmi amintesc că, în pandemie, eram păziţi de armată şi trebuia să umblu pentru a găsi echipamente sau firme care să ne ajute. Accesarea fondurilor europene a fost şi ea o provocare, dar am reuşit să implementăm proiectul cu succes şi să primim toţi banii de la AFIR.
După pandemie a început războiul, care a afectat vânzările – lumea era speriată şi nesigură.” Un alt obstacol major a fost creşterea TVA-ului la produsele montane, de la 5% la 9%. „Am fost nevoit să suport eu diferenţa pentru ca preţul final să rămână accesibil pentru clienţi”, explică Roman Mezdrea. Industria lactatelor este dominată de mari producători precum Lactalis, Danone, Hochland, FrieslandCampina şi Olympus, care deţin 60% din cifra de afaceri a sectorului. Cu toate acestea, în ultimii ani, au apărut şi afaceri locale şi branduri premium. „Cred că putem avea mai mulţi producători de lactate doar cu sprijin din partea statului. Noi nu avem bugete pentru marketing, promovare sau închirierea spaţiilor comerciale în oraşe. Aici, Profi ne-a sprijinit foarte mult”, spune Roman Mezdrea.
Antreprenorul promovează produsele pe reţelele de socializare şi participă la târguri, unde clienţii pot testa produsele. Totodată, a depus un proiect pentru a obţine finanţare în vederea deschiderii unui magazin online, prin care să livreze produsele în toată ţara. Online, producătorul va vinde practic produsele artizanale făcute după reţete moştenite de la străbunici, iar unele produse sunt şi certificate ca şi Produs Montan. Online-ul este o zonă pe care au pariat mulţi antreprenori locali, mai ales în condiţiile în care aceştia nu pot ajunge în toate oraşele din ţară fizic şi nici nu ar avea capacitate de producţie cât să deservească o întreagă reţea de magazine.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
Mancini Creative Studio – atelier de ceramică
Fondatoare: Roxana Mancini
Investiţie iniţială: 1.000 de euro
Portofoliu: obiecte din ceramică (căni, farfurii, broşe etc.) şi obiecte personalizate prin sublimare
Prezenţă: online (dichisar.ro, iarmaroc.ro) şi paginile proprii de socializare
Prăjitoria cu poveşti – cafenea şi afacere socială
Anul înfiinţării: 2021
Profil: întreţinere socială de inserţie – 90% din profit este reinvestit în comunitate
Prezenţă cafenea: Câmpina (jud. Prahova)
Prezenţă cafea: online, diverse băcănii şi în cafeneaua din Câmpina
FRYDAY – restaurante fast-food
Fondator: Lucian Florea
Anul lansării: 2019
Număr estimat de restaurante în 2024: 15
Cifra de afaceri 2023: 28,6 milioane de lei
Grădina Crăciun – producător de legume, fructe şi conserve
Fondatori: Mihai Crăciun şi familia sa
Anul lansării: 2011
Portofoliu: zacuscă, pastă de tomate, gem, compot şi altele
Investiţie în unitatea de procesare: 15.000 de euro
Cifra de afaceri 2023: 230.000 de lei
Cifra de afaceri estimată pentru 2024: 250.000 de lei
Avido Bistro – brutărie-patiserie
Fondatoare: Mădălina Mitache
Prezenţă: Tunari (jud. Ilfov)
Portofoliu: pâine cu maia, produse de patiserie, prăjituri
Planuri pentru 2025: extinderea în Bucureşti cu un concept nou; promovarea în online
Investiţie iniţială: 70.000 de euro
Număr de angajaţi: 4
Cifra de afaceri estimată pentru 2024: 600.000 de lei
Cifra de afaceri vizată pentru 2025: 1.800.000 de lei
ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro