GALERIE FOTO Revelion 2017: Concert în aer liber şi patru tone de artificii în Piaţa George Enescu din Capitală

Autor: Claudiu Surmei Postat la 30 decembrie 2016 106 afişări

Bucureştenii sunt aşteptaţi, sâmbătă seara, în Piaţa George Enescu pentru a sărbători trecerea dintre ani la un eveniment special intitulat "Selfie de Bucureşti", pentru care Primăria Capitalei a plătit aproximativ 700.000 euro; spectacolul va culmina cu un foc de artificii de 11 minute.

Costurile pentru evenimentul de sâmbătă seara se ridică la aproximativ 700.000 de euro, bani plătiţi din bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti. Suma cuprinde onorariul artiştilor care vor urca pe scenă în noaptea dintre ani, pentru care Primăria a achitat 200.000 de euro, în timp ce alte 500.000 de euro au fost alocaţi pentru sceno-tehnică, sonorizare, iluminat, artificii, toalete ecologice şi pentru ambulanţele care le completează pe cele de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, anunţă Primăria Capitalei.

Persoanele prezente vor putea să îşi facă selfie-uri, care vor fi afişate pe ecranele gigant amplasate în piaţă.

"Piaţa George Enescu se va uni cu Piaţa Revoluţiei şi vor încăpea 50.000 de persoane. Intrarea este liberă. Suntem pregătiţi şi din punct de vedere tehnic, toalete ecologice, ambulanţe. Toţi cei care vor participa îşi vor putea face un selfie aici şi se vor putea vedea pe ecranele imense care se vor instala aici. Vin şi eu în piaţă, voi sta cât va permite situaţia", a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Pe scena din Piaţa George Enescu vor urca nume cunoscute din industria muzicală românească, între care Delia, Loredana, Holograf, B.U.G.Mafia, Vunk, Corina, Voltaj şi "Camioane în mulţime", care vor încânta publicul cu piesele din repertoriul lor.

Autorităţile sunt pregătite pentru a asigura buna desfăşurare a evenimentului şi siguranţa celor care vor lua parte la petrecerea în aer liber în noaptea dintre ani.

"Suntem în măsură să asigurăm siguranţa cetăţenilor şi suntem vigilenţi şi din acest punct de vedere. Întotdeauna când sunt evenimente publice la care participă multe persoane toate instituţiile care ocrotesc siguranţa cetăţenilor îşi fac datoria", a mai spus Gabriela Firea.

Evenimentul va începe sâmbătă, la ora 17.00 şi va dura până la ora 01.00 noaptea. Punctul culminant va fi la ora 0.00, când participanţii vor asista la un foc de artificii care va dura 11 minute, pentru care au fost pregătite aproximativ patru tone de materiale pirotehnice. Intrarea este liberă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
REVELION,
BUCUREŞTI,
CONCERT

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.