Google apasă pedala de acceleraţie: Veniturile Alphabet au bătut previziunile analiştilor în T2 şi au urcat cu 7%, la 74,6 mld. dolari. Veniturile din reclame Google, reclame YouTube şi Google Cloud au depăşit toate aşteptările, iar profitul net a explodat la 18,4 mld. dolari. Acţiunile Alphabet au sărit cu peste 6% în tranzacţiile after-hours
Veniturile Alphabet, compania mamă a Google, au depăşit previziunile analiştilor în al doilea trimestru, trimiţând acţiunile în creştere cu 6% în tranzacţiile after-hours, după ce a arătat semne de rezilienţă în businessul de publicitate digitală.
Gigantul american a anunţat marţi că veniturile din trimestrul încheiat la 30 iunie au urcat cu 7%, la 74,6 miliarde de dolari, peste estimările de 72,8 miliarde de dolari, potrivit Refinitiv.
Veniturile din reclame Google, reclame YouTube şi Google Cloud au depăşit toate previziunile. Profitul net al Alphabet, de 18,4 miliarde de dolari, a fost cu mult peste cel de 16,9 miliarde de dolari aşteptat de Wall Street.
"Există o dinamică interesantă în toate produsele noastre şi în companie, care a dus la rezultate puternice în acest trimestru", a declarat directorul general Sundar Pichai.
Acţiunile companiei au urcat deja cu 37% în acest an, ceea ce îi conferă o evaluare de piaţă de peste 1.550 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, rămâne cu aproape o cincime sub maximele istorice din noiembrie 2021, înainte ca creşterea pentru reclamele digitale să încetinească.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro