Craciun fericit!

Grefierii, înainte de discuţiile cu Orban: Se poate ajunge la închiderea instanţelor şi parchetelor

Postat la 28 ianuarie 2020 90 afişări

Grefierii, înainte de discuţiile cu Orban: Se poate ajunge la închiderea instanţelor şi parchetelor

Grefierii spun că se poate ajunge la închiderea totală a instanţelor şi parchetelor, în cazul în care discuţia de marţi cu Ludovic Orban despre modificarea pensiilor de serviciu nu va avea rezultate. Angajaţii sunt dispuşi să ajungă la un compromis, dacă dialogul cu premierul va fi constructiv.

„Elementul declanşator al protestelor şi principalul motiv pentru care ne aflăm astăzi (marţi, n.r.) aici reprezintă intenţia legislativului de a abroga dispoziţiile privind pensia de serviciu de care beneficiază personalul auxiliar. Printre revendicări (...) vom ridica şi problemele ce ţin de salarizare, pentru că avem probleme de salarizare nerezolvate de mai bine de 10 ani. Profităm de această întâlnire în speranţa că vom găsi acel partener de dialog”, a declarat Cătălin Trăistaru, înainte de întâlnirea cu Ludovic Orban.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial a adăugat că, începând de marţi, grefierii nu vor efectua niciun fel de activitate specifică funcţiei, iar în funcţie de discuţiile cu premierul Orban şi în funcţie de votul privind pensiile de serviciu, în Adunarea Generală vor avea loc discuţii pentru a decide cu privire la alte forme de protest.

„Se poate ajunge la închiderea totală a instanţelor şi a parchetelor - declanşarea grevei. (...) Nu am avut niciun fel de dialog până astăzi. În speranţa că dialogul va fi constructiv, există posibilitatea să găsim o cale de rezolvare a lor. Suntem conştienţi că nu se pot rezolva mâine. Deşi s-ar putea, dacă ar exista intenţie din partea dumnealui (Orban, n.r.)”, a mai spus Trăistaru.

În România sunt aproximativ 8.000 de grefieri, iar dintre aceştia, 6.000 protestează.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
inchidere,
instanta,
discutii,
dialog,
refuz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.