Guvernanţa corporativă înseamnă în primul rând responsabilitatea faţă de angajaţi, faţă de acţionari şi faţă de consumatori, iar implementarea acesteia creează valoare adăugată oricărei companii, fie aceasta listată sau netranzacţionabilă, consideră Ludo Van der Heyden, profesor de guvernanţă corporativă la Institut Européan d'Administration des Affaires (INSEAD), una dintre cele mai bune şcoli de afaceri din lume.„Guvernanţa corporativă este spiritul unei companii, şi nu forma acesteia.

Dacă ceva merge greşit, cine răspunde? Boardul, conducerea. Guvernanţa este despre a fi bun sau a fi rău. Vrem să fim răi sau buni? Guvernanţa este despre a asigura că businessul este bun”, explică profesorul Ludo Van der Heyden într-un interviu acordat Business MAGAZIN. El a fost recent în Bucureşti pentru a participa la o conferinţă organizată de BVB şi MedLife şi la care s-a discutat despre bunele practici în guvernanţă corporativă.

Guvernanţa corporativă defineşte setul de relaţii dintre conducerea executivă a companiei, administratori şi acţionari şi propune în acest sens criterii şi standarde prin care sunt duse la îndeplinire obiectivele financiare, reputaţionale şi investiţionale ale companiei.

Împărţirea clară a responsabilităţii între conducerea executivă şi administratori, comitete independente şi profesioniste de supervizare a rezultatelor financiare şi de remunerare, stimularea managementului prin opţiuni pe acţiuni, publicarea rezultatelor financiare trimestriale pe site-urile companiilor de stat sunt exemple de paşi specifici pentru îmbunătăţirea practicilor de guvernanţă coporativă în România.

„Una dintre caracteristicile guvernanţei corporative este umilirea publică. De exemplu, dacă ai fost în conducerea unei companii care falimentează, atunci toată această conducere trebuie să fie recunoscută pentru acest faliment. Dacă eşti membru al unui board care a avut de două ori la rând problema falimentului, atunci ar trebui să primeşti un cartonaş roşu, la fel ca în fotbal”, spune profesorul.

Pentru companiile listate, orice investitor la bursă, indiferent de numărul de acţiuni pe care îl deţine, este proprietar pe o părticică din acea companie. „Bunele practici de guvernanţă corporativă sunt o asigurare că investitorii îşi recuperează banii. Cu toate acestea avantajul companiilor private este că are acţionari. Pe de altă parte, în cazul companiilor de stat există birocraţie”, adaugă profesorul.

„Munca în echipă” reprezintă una dintre caracteristicile principale ale guvernanţei corporative întrucât antreprenorii unei companii au nevoie de consultanţă, fie de la companii specializate, fie chiar de la ceilalţi proprietari. Însă profesorul consideră că un antreprenor individual trebuie eliminat, în sensul în care o companie este mult mai sănătoasă dacă are mai mulţi proprietari.

„Pentru ca o companie să crească, antreprenorul trebuie să fie «eliminat» la un moment dat al dezvoltării. Atunci când eşti un singur antreprenor eşti izolat. Majoritatea inovaţiei într-o companie este realizată de doi sau mai mulţi antreprenori. Când sunt cel puţin doi antreprenori, ai cu cine să te consulţi, dar când eşti singur, poţi face greşeli. Pe măsură ce compania creşte, lucrurile vor deveni mai complicate.”