Guvernul aprobă lista spitalelor construite sau reabilitate prin PNRR
Executivul aprobă, în şedinţa de miercuri, lista spitalelor care vor fi construite sau reabilitate prin PNRR. Este vorba despre 27 de obiective de investiţii, respectiv clădiri noi, reabilitări de clădiri, secţii şi pavilioane aparţinând unor unităţi din 17 judeţe, inclusiv Bucureşti.
„Azi avem, în fine, hotărârea de guvern prin care aprobăm lista celor 27 de spitale care vor fi construite sau reabilitate. E un obiectiv pe care l-am asumat prin PNRR. Ministerul Sănătăţii a reuşit ca, în final, să analizeze şi să poată să întocmească această listă. Discutăm de aproximativ 2,1 miliare euro, finanţare care va aduce alt aspect pe tot ceea ce poate să însemne modul în care se vor derula serviciile de sănătate în ţara noastră”, spune premierul Nicolae Ciucă.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Adriana Pistol, precizează că este vorba de 27 de obiective de investiţii, care înseamnă clădiri noi, reabilitări de clădiri, secţii şi pavilioane aparţinând unor unităţi din 17 judeţe, inclusiv Bucureşti.
„Investiţia are în vedere, pe lângă infrastructura fizică, şi dotarea cu echipamente medicală şi digitalizare, respectiv chiar prin realizarea unui flux informaţional pentru 6.000 de paturi, iar echipamentele vor deservi 6540 de paturi. Procesul de selecţie a urmat criteriile adoptate anul trecut. Au fost selectate întâi spitalele care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, după care au fost ierarhizate în ordine descrescătoare punctajului. Avem un termen de realizare a acestui proiect, care înseamnă iunie 2026. Este o realizare pe care sperăm să o vedem pusă în practică”, încheie Pistol.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro