Guvernul ar putea discuta cu FMI despre un viitor acord la următoarea misiune, în martie

Autor: Raluca Ghinea Postat la 23 octombrie 2015 60 afişări

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va avea următoarea misiune în România în martie 2016, când Guvernul ar putea discuta încheierea unui nou acord şi termenii acestuia, însă vrea să rezolve şi restanţele din vechiul acord, a declarat joi seara ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

"FMI vine în martie anul viitor. Până atunci rămâne de implementat ce a rămas nerezolvat din vechiul acord. Vom trimite o scrisoare către Fond şi vom posta ce a rămas de realizat din acordul care s-a încheiat", a afirmat Teodorovici la o întâlnire cu jurnaliştii.

La vizita din martie, reprezentanţii Guvernului ar putea aduce în discuţie un nou acord cu FMI, însă vor înainta solicitarea formal atunci când şi Fondul va agrea soluţia.

Pentru anul acesta, Guvernul se va încadra în deficitul de 1,86% din PIB (13 miliarde lei), iar pentru anul viitor ţinteşte un deficit pe ESA sub 3% din PIB.

Calculele realizate împreună cu reprezentanţii FMI privind deficitul bugetar au inclus reducerea dividendelor la 5% din 2016, precum şi majorările de salarii pentru cadrele medicale şi profesori, dar nu şi pe cele programate pentru anul viitor, care urmează să fie dezbătute în Parlament.

Principalele problemele pe care FMI le-a adus în discuţie sunt discrepanţa dintre ţinta de deficit bugetar recomandată de Fond pentru anul viitor, de 1,5% pe ESA, şi nivelul estimat de Guvern, de până la 3%, dar şi problemele din companiile de stat.

"Vrem să îndeplinim şi ce a rămas din vechiul acord. Referitor la ordonanţa 109 (OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice), nu vom mai accepta excepţii pe lista de companii, decât două-trei, de la 30 şi ceva de companii pe listă", a precizat ministrul.

OUG nr. 109/2011 constituie cadrul legislativ pentru garantarea obiectivităţii şi transparenţei selecţiei managementului şi a membrilor organelor de administrare a întreprinderilor de stat.

Guvernul a adoptat în mai o ordonanţă de urgenţă pentru completarea OUG 109, care prevede că autoritatea tutelară poate desemna, prin decizie sau ordin, administratori provizorii. Durata mandatului administratorilor provizorii este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, fără a putea depăşi, însă, 9 luni.

Teodorovici a propus Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Băncii Mondiale să preia întregul proces de aplicare a OUG 109, întrucât instituţiile internaţionale sunt transparente şi nu pot fi acuzate de interese. Acestea ar urma să facă selecţia şi să deruleze procedurile pentru alegerea managementului privat la companiile de stat.

Totodată, el a solicitat ministerelor să-i trimită până la începutul lunii noiembrie situaţia companiilor pentru a putea întocmi un memorandum cu situaţia globală către instituţiile financiare internaţionale.

"Banca Mondială a fost foarte deschisă. Când am fost la Londra am vorbit cu preşedintele BERD, care a fost de acord. Planul este să facem cooperarea cu BERD şi BM anul viitor, iar în 2017 vedem posibile rezultate ale activităţii", a precizat ministrul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FMI,
VIZITĂ,
/actualitate/guvernul-ar-putea-discuta-cu-fmi-despre-un-viitor-acord-la-urmatoarea-misiune-in-martie-14859230
14859230
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.