Guvernul Greciei a făcut concesii în privinţa pensiilor - surse

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 22 iunie 2015 735 afişări

Guvernul Greciei a făcut o concesie majoră pentru reducerea deficitului sistemului de pensii, au declarat luni trei oficiali apropiaţi discuţiilor, în timp ce liderii zonei euro au avertizat că este improbabil să se încheie imediat un acord pentru deblocarea finanţării statului elen.

Propunerile prezentate oficial creditorilor, luni dimineaţă, includ noi economii în domeniul pensiilor şi venituri suplimentare în valoare de 0,4% din PIB în acest an şi de 1% în 2016, potrivit surselor. Aceste economii ar aduce propunerea Guvernului de la Atena mai aproape de ţintele cerute de creditorii internaţionali, relatează MerketWatch.

În eventualitatea în care calculele Guvernului de la Atena vor fi confirmate de creditori, respectiv FMI, BCE şi guvernele zonei euro, ar fi un pas important pentru deblocarea finanţării Greciei.

"Am făcut progrese în ultimele câteva zile, dar nu am terminat", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la primirea premierului elen Alexis Tsipras, înainte de summitul de urgenţă al liderilor zonei euro.

Experţii greci şi creditorii au analizat în această dimineaţă propunerile de reformă, înainte de reuniunea Eurogroup şi cea a şefilor de state şi guverne. Mai mulţi miniştri europeni de Finanţe au spus însă că propunerea de acord a venit prea târziu pentru a fi analizată în detaliu.

"Mă aştept la o nouă întâlnire, joi, înainte de summitul UE", a spus ministrul irlandez de Finanţe Michael Noonan.

În lipsa unui acord cu creditorii, Grecia nu poate primi restul de 7,2 miliarde de euro din programul de 240 de miliarde de dolari care se încheie pe 30 iunie. Statul elen trebuie să plătească FMI datorii de circa 1,5 miliarde de euro scadente în iunie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
REFORME,
/actualitate/guvernul-greciei-a-facut-concesii-in-privinta-pensiilor-surse-14486493
14486493
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.