Potrivit celor mai recente informaţii, în Capitală există 174 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public şi 173 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, fără a reprezenta pericol public.

Alte 330 de clădiri din Bucureşti sunt încadrate în clasa a II-a de risc seismic, iar 95 sunt încadrate în clasa a III-a, în timp ce şase imobile sunt în clasa a IV-a de risc seismic.

Cu toate că reducerea riscului seismic a fost declarată prioritate legislativă guvernamentală încă din 1994, când a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 20 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, până în prezent, foarte puţine dintre aceste clădiri au fost reabilitate. Cele mai multe, 21 de ani mai târziu, după intrarea în vigoare, la finalul anului 2015, a modificării OG nr. 20/1994, care stabilea interdicţia de a desfăşura activităţi comerciale, turistice şi de divertisment în clădirile cu risc seismic.

„Tot prin OG.nr.20/1994 a fost realizat Programul anual de acţiuni pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare la clădiri de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic (care prezintă pericol public), program de finanţare gestionat în prezent de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene”, se arată în Raportul Ordinului Arhitecţilor din România.

Ineficienţa acestui program este lesne de observat, fie şi numai mergând în Centrul Vechi al Bucureştiului. Specialiştii susţin că o parte din vina pentru „decăderea şi degradarea” clădirilor vechi o poartă şi măsura de închidere a acestor imobile pentru orice altă activitate, în afară de locuit. Totodată, în raportul citat se arată că „eşecul programului de diminuare a riscului seismic este cauzat de: lipsa de transparenţă a programului, lipsa de informare şi implicare a cetăţenilor, impunerea soluţiei şi a executantului fără consultarea proprietarilor, costurile mari pe care proprietarii trebuie să le suporte, fără a avea posibilitatea de a cunoaşte detalii şi de a negocia, lipsa de facilităţi (mutarea locatarilor, sprijin pentru proprietarii cu posibilităţi reduse etc.)”.

În iulie 2018, Primăria Capitalei preciza că are în prezent şantiere deschise la 20 de clădiri cu risc seismic din Bucureşti. Familiile care locuiau în aceste clădiri au fost mutate în apartamentele de necesitate din Piaţa Naţiunilor Unite.

„Conform Institutului Naţional de Statistică prin Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din 2011 (ultimul realizat), în Bucureşti existau 132.171 imobile de locuit, cuprinzând 844.541 locuinţe. Dintre acestea, 86.662 imobile de locuit (65,2% dintre imobilele din Bucureşti) sunt construite înainte de 1980, iar 31.511 imobile de locuit (23,7%) au fost construite înainte de 1945. Nu există informaţii publice referitoare la numărul de persoane care locuiesc în fiecare dintre aceste tipuri de imobile, respectiv în clădirile construite în diferite perioade de timp. Informaţiile publice de pe pagina web a Primăriei Municipiului Bucureşti cu privire la imobilele expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic cuprind anul construcţiei, numărul de etaje şi numărul de locuinţe al acestor imobile, dar nu şi numărul locuitorilor sau alte informaţii de detaliu despre ocuparea acestora”, se arată în raportul Ordinului Arhitecţilor din România.

Totuşi, specialiştii arată că deşi riscul seismic este asociat clădirilor istorice, acesta afectează şi clădirile mai recente, construite în comunism.

Având în vedere toate aceste lucruri, reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor recomandă patru măsuri care ar trebui luate de urgenţă:

„1. Refacerea şi completarea OG 20/1994 pentru a asigura cooperare între proprietari, asigurarea de locuinţe temporare, proceduri de intervenţie diversificate, proiecte integrate (corelare cu Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor), nu doar consolidări structurale;

2. Extinderea şi diversificarea surselor de finanţare publice cu fonduri şi creditări private, cu un control mai atent al licitaţiilor

publice;

3. Refacerea expertizei (ca obiect sau în bloc) cu normative actualizate şi dezvoltarea unui post de cercetare a fizicii construcţiilor istorice;

4. Programe de informare şi educare a publicului”.

În ţara noastră, aproximativ 15.000 de clădiri sunt încadrate în clasa I sau II de risc seismic. În cazul unui cutremur puternic în România, trei sferturi dintre locuitorii ţării ar fi afectaţi, infrastructura fiind în multe zone una „critică ”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare sunt slabe sau absente, se arată în proiectul de consolidare a IGSU.