Hoardele de pe Reddit s-au pus iar în mişcare pe burse: acţiunile "meme" sunt din nou luate la ţinţă de investitori cu explozii de 250% pentru AMC în ultimele 5 zile, 88% pentru Koss, 74% pentru BlackBerry. Doar miercuri AMC a urcat cu 95%. Atenţia este acum îndreptată către companiile puternic shortate
Sutele de mii de investitori, poate chiar milioane după cum consideră unii analişti, s-au mobilizat din nou pe Reddit dar şi pe alte platforme de socializare şi atacă, la fel ca în luna februarie, acţiunile puternic shortate, adică acele acţiuni pentru care investitorii instituţionali au pariat că vor scădea în perioadă următoare fie din cauza rezultatelor slabe pe fondul pandemiei, fie ca urmare a unui context neprielnic în criză.
Iar micii investitori, după ce cumpără acţiuni, introduc ordine de vânzare la preţuri cu mult peste cele de tranzacţionare, încurajându-se unul pe altul să nu vândă din deţineri, provocând astfel un short squeeze, adică urcă articifial preţul acţiunii determinând în special fondurile de hedging să iasă pe pierderi de sute de milioane de dolari.
Acesta este şi contextul în care acţiunile lanţului de cinematografe AMC au în ultimele cinci zile o “explozie” de aproape 250% de la circa 18 dolari la 63 de dolari, iar în prezent la ora redactării acestei ştiri (11:30) în pre-market AMC are plus 15% la o capitalizare de peste 30 mld. dolari. Potrivit datelor MarketWatch, AMC are 19% din free float ca şi acţiuni shortate.
Şi AMC nu este un caz singular.
Aproape toate acţiunile care în februarie erau în vizorul hoardelor de pe Reddit sunt acum iar sub lumina reflectoarelor. Iar mulţi analişti consideră că sunt investitori care închid poziţii la companii care nu au niciun fel de legătură cu aceste acţiuni “meme” tocmai pentru a investi la aceste companii shortate, fenomen cunoscut ca “fear of missing out” – frica de a rata creşterile – n.red.
Producătorul american de căşti KOSS are plus 88% în ultimele cinci zile, Workohorse are 41%, Sundial 48%. Producătorul de telefoane mobile BlackBerry are plus 74%,
Acţiunea care a dat în februarie start fenomenului de short squeeze, respectiv GameStop, are un plus de 24% iar la ora redactării acestei ştiri acţiunile urcă cu 2%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro