IAA România susţine propunerea BRAT: Ajutorul de stat trebuie acordat şi presei scrise şi online

Autor: Madalina Cerban Postat la 16 iunie 2015 63 afişări

IAA România susţine punctul de vedere al BRAT privind acordarea de ajutor de stat în audiovizual, precizând că acest tip de stimulare trebuie aplicată tuturor operatorilor care produc şi difuzează emisiuni informative, culturale şi educative, indiferent de modul în care acestea ajung la public.

"IAA România susţine punctul de vedere al BRAT cu privire la acordarea de ajutor de stat operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc şi difuzează emisiuni informative, culturale şi educative, de interes public în mod egal, indiferent de modul în care publicul se informează. Înţelegând obiectivul Guvernului de a stimula operatorii economici ce sprijină interesul public în domeniul informării şi culturii, IAA România apreciază că o iniţiativă de genul OUG din 10 iunie 2015 poate fi benefică atât timp cât ea este aplicată în mod egal tuturor operatorilor care produc acest tip de conţinut, indiferent de modul în care acesta ajunge la cetăţean", se spune într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX, de International Advertising Association (IAA) România.

Potrivit IAA România, "prin însăşi natura sa, ajutorul de stat creează un avantaj competitiv selectiv şi distorsionează libera concurenţă". "Selectivitatea creată prin sprijinirea unor categorii de companii din domeniul audiovizual în detrimentul altora poate crea dezechilibre majore atât în ceea ce priveşte libera concurenţă, poate conduce la influenţarea conţinutului audiovizual şi, în ultimă instanţă, la cenzură", spune IAA România.

Totodată, asociaţia precizează că orice set de criterii care să asigure transparenţă şi corectitudine în atribuirea unui astfel de ajutor trebuie construit pe baza măsurătorilor şi rezultatelor de performanţă ale fiecărui tip de mass-media în parte, măsurători desfăşurate pe baza unor standarde internaţionale şi agreate de toate companiile active pe piaţa de media şi comunicare.

"Pe de altă parte, credem cu tărie că orice intenţie de modificare a legislaţiei, indiferent de caracterul său de urgenţă, trebuie operată doar după largi consultări cu industria, după ascultarea poziţiilor tuturor părţilor implicate şi numai după analiza unor studii de impact. Orice alt mod de a conduce procesul de modificare a legislaţiei: ignorarea opiniilor industriei, scurtarea timpilor necesari pentru analiză şi decizie, favorizarea unei categorii de companii în defavoarea altora etc, nu poate produce decât efecte negative pentru toţi cei implicaţi, eforturi şi costuri mari, nejustificate, pentru toate părţile şi poate genera imaginea unui cadru legislativ netransparent, partinic şi impredictibil", mai spune IAA România.

IAA România este asociaţia profesională a companiilor din industria de marketing şi comunicare. IAA România reprezintă în România interesele a peste 130 de companii - clienţi, agenţii de publicitate şi mijloace mass-media -, care însumează peste 8.000 de angajaţi şi au o cifră de afaceri consolidată de peste 7 miliarde de euro.

Potrivit comunicatului, încă din anii 1990, odată cu începutul publicităţii în România, IAA a fost alături de autorităţi în procesul de elaborare a celor mai importante acte normative cu impact în industrie. Asociaţia a avut "un cuvânt important de spus" în definirea Legii publicităţii, a Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, a Legii zilierului, a regulamentelor de publicitate stradală, în reglementarea taxei de cinematografie, a OUG 25/2013 şi multe altele, potrivit aceluiaşi comunicat.

"În numele membrilor săi, IAA România îşi reafirmă (...) dorinţa şi întreaga sa capacitate de a activa în continuare ca partener activ şi credibil de dialog al autorităţilor executive şi legislative în procesul de actualizare a legislaţiei referitoare la comunicarea de marketing", mai spune IAA România.

Pe de altă parte, într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) a spus că apreciază intenţia Guvernului de a oferi ajutor de stat operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc şi difuzează emisiuni informative, culturale şi educative, însă a precizat că o astfel de măsură este benefică şi utilă şi în domeniul presei scrise şi al mediului online.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IAA ROMÂNIA,
AJUTOR DE STAT,
GUVERN
/actualitate/iaa-romania-sustine-propunerea-brat-ajutorul-de-stat-trebuie-acordat-si-presei-scrise-si-online-14459494
14459494
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.