Început de an: bulversare pe pieţe şi teamă pentru economia globală
Un avertisment neaşteptat al gigantului american Apple privind vânzările slabe de pe piaţa din China a stârnit temeri privind sănătatea economiei globale care au zguduit pieţele financiare şi i-au încurajat pe traderi să parieze că Rezerva Federală a SUA mai degrabă va reduce dobânda de politică monetară decât să o majoreze anul acesta, scrie Financial Times.
Prima revizuire în jos a prognozei de venituri din ultimii 16 ani a producătorului telefoanelor iPhone a împins acţiunile companiei în jos cu 8% joi - cea mai mare scădere de o zi din ultimii cinci ani. Şocul plonjonului s-a extins la alte acţiuni pe măsură ce printre investitori a început să se răspândescă teama că piaţa chineză are probleme.
Investitorii au căutat refugiu în active considerate adăpost cum ar fi obligaţiunile guvernamentale americane. A crescut şi preţul aurului, cu 0,5%, la 1.290 dolari pe uncie, iar yenul s-a apreciat faţă de toate monedele ţărilor G10. Turnând gaz pe foc, preşedintele Consiliului Consilierilor Economici al Casei Albe Kevin Hassett a avertizat că un război comercial între SUA şi China ar putea duce la creşterea numărului de companii care înregistrează venituri şi profituri mai mici în acest an. "Nu va fi doar Apple", a declarat Hassett într-un interviu acordat pentru CNN joi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro