Pe Facebook, Mara Luana Rauca a scris: „Că tot este Ziua Educaţiei, îmi permit să scriu câteva gânduri.

Am o mare apăsare pe suflet…Sunt atât de multe de spus când vine vorba despre acest subiect. Învăţământul din România este pe marginea prăpastiei şi mă întreb cât timp va mai trece până se va prăbuşi în ea…10, 20 de ani? Poate chiar mai puţin. Suntem ca nişte oi fără păstor.

Fiecare îşi caută drumul prin hăţişul birocraţiei, zbătându-se să reziste în lupta pentru supravieţuire. Când spun supravieţuire, mă refer la încrâncenarea de a ţine educaţia în echilibru pentru a nu cădea în prăpastia care se întinde sub ea.

Şi totuşi, cu toţii am contribuit mai mult sau mai puţin la ameţeala aceasta din învăţământ. Nici acum în al 12-lea ceas, nu-mi dau seama cât conştientizează societatea română că a greşit şi cât se străduieşte să repare.

Anul acesta am simţit un mare şut primit în spatele educaţiei, am simţit cum se grăbeşte prăbuşirea ei şi, inevitabil, dispariţia culturii din România.

Educaţia este o forţă, pe care dacă o îngenunchezi, devii rapid stăpânul unui popor. Un popor needucat, slab şi şovăielnic poate fi uşor manipulat şi câştigat de alte popoare dornice de cucerire. Istoria noastră este presărată de astfel de încercări de supunere a poporului român şi suntem mândri că am reuşit să le depăşim în cea mai mare parte. Suntem mândri de strămoşii noştri care şi-au vărsat sângele pentru ca noi să fim liberi. Dar oare unde ne-a dispărut patriotismul, unde sunt zilele în care luptam pentru identitatea noastră naţională, pentru drepturile noastre şi pentru o viaţă de calitate?

Câţi dintre noi înţeleg că suntem cu un picior în groapă şi că se doreşte îndobitocirea poporului român? Stăm prost la toate capitolele. Nu mai avem economie, şcoala este subiectul zilei în sens negativ, sistemul sanitar se clatină şi el din ce în ce mai tare, dar noi continuăm să ne amăgim că este doar un vis urât.

Aş vrea ca astăzi să pot să spun lucruri frumoase despre educaţie, dar nu pot. Caut motive să mă bucur, dar nu găsesc.

Din educaţie şi prin educaţie funcţionează un stat. Din ea derivă celelalte forţe ale statului: economia, sistemul medical, cultura, armata şi tot ceea ce este vital pentru supravieţuirea unei naţii.

Îmi este milă de colegii mei din sistem, care se zbat să reziste experimentelor care se fac asupra educaţiei. Îmi este milă de elevii, care nu mai văd nicio plăcere în a veni la şcoală şi care nu ştiu cum să evolueze şi încotro să se îndrepte. Îmi este milă de părinţii, care nu mai văd niciun viitor în ţară pentru copiii lor. Îmi este milă de ţara asta, care este ca un vas lăsat să plutească în derivă, fără căpitan şi cu un echipaj slab pregătit şi dezinteresat de urmările catastrofale care se apropie.

Pe vremea când eram eu o mică şcolăriţă percepeam altfel educaţia. Şcoala mi se părea atât de frumoasă. Nu aş fi lipsit sub nicio formă şi abia aşteptam să mă întâlnesc cu colegii mei şi cu profesorii. Învăţam mult, mult mai mult decât învaţă elevii din ziua de azi şi nu ne plângeam. Ştiam că aşa vom deveni ceea ce visam. Eu am visat să fiu învăţătoare încă din clasa I şi ştiam că voi avea mult de muncă pentru a putea ajunge într-o zi la catedră. Şi am muncit, fiindcă aveam o ţintă precisă.

Astăzi dacă întrebi un copil ce vrea să devină când va fi mare, nu va şti să răspundă. La fel şi un licean. Oare de ce? Înainte ştiau toţi că se vor face doctori, avocaţi, poliţişti şi profesori. Acum niciun tânăr nu poate să răspundă pentru că aceste domenii sunt în dizgraţie şi a devenit o ruşine să visezi la ele. Mass-media a contribuit enorm la blamarea domeniilor de bază ale societăţii româneşti, iar noi restul am tăcut sau am participat la ruşinarea lor.

Sunt multe de spus, mult prea multe şi nimic frumos nu-mi vine în minte…

La mulţi ani, dragă educaţie, oriunde ai fi tu, în cine mai tresalţi şi trezeşti pasiune! La mulţi ani, dragi colegi care încă rezistaţi şi vă purtaţi cu demnitate titlul de dascăl! La mulţi ani, dragi părinţi, care sunteţi alături în rezistenţa noastră! La multi ani, dragi elevi, care deşi nu înţelegeţi de ce vi se întâmplă vouă toate acestea, învăţaţi în continuare şi nu vă plângeţi!

La multi ani tuturor cobailor din educaţie! Suntem încă un experiment şi vom fi atât cât vom permite”.