Jeff Bezos nu mai e a doua cea mai bogată persoană din lume. Cine i-a luat locul
Jeff Bezos şi-a pierdut statutul de a doua cea mai bogată persoană din lume, coborând pe locul 3, în timp ce magnatul indian Gautam Adani urcă rapid în topul miliardarilor realizat de Bloomberg.
Elon Musk, care este în continuare numărul 1 în topul celor mai bogate persoane, cu 260 de miliarde de dolari, ar putea fi nevoit să îşi păzească spatele, scrie CNN. Adani a avut nevoie de mai puţin de 10 luni pentru a ajunge pe locul 2, după ce a început anul pe locul 14.
Este pentru prima dată când o persoană din Asia ocupă un loc atât de important în lista Bloomberg.
Averea de 146,9 miliarde de dolari a lui Gautam Adani, în mare parte legată de participaţiile din conglomeratul său extins Adani Group, se află încă mult în urma celor 260 de miliarde de dolari ale lui Musk. Grupul operează o serie de afaceri, inclusiv porturi şi cărbune, care au prosperat în ultimii ani.
Acţiunile unor companii Adani au sărit cu peste 1.000% din iunie 2020 - reflectând optimismul investitorilor cu privire la puterea conglomeratului în domenii precum infrastructura şi energia regenerabilă pe care premierul Narendra Modi le-a considerat prioritare pentru dezvoltare. Acţiunile companiei sale emblematice Adani Enterprises au crescut cu peste 115% în 2022.
În februarie, Adani l-a depăşit pe magnatul indian Mukesh Ambani pentru a deveni cea mai bogată persoană din Asia.
Averea netă a lui Bezos s-a prăbuşit la 145,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, în condiţiile în care acţiunile din domeniul tehnologiei au fost puternic afectate vineri, pe fondul unei vânzări mai ample de acţiuni. Acţiunile Amazon au scăzut cu 3% la începutul şedinţei de tranzacţionare, iar acţiunile au scăzut cu peste 25% în acest an.
Fondatorul Amazon a ocupat anterior locul 1 pe listă, dar averea sa a fost afectată după divorţul din 2019. O mare parte din averea sa este legată de acţiunile Amazon. Potrivit Bloomberg, scăderea din domeniul tehnologiei a redus cu 45 de miliarde de dolari averea netă a lui Bezos din ianuarie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro