Judeţul din Romania unde masca de protecţie devine OBLIGATORIE în spaţiile publice aglomerate

Autor: Cosmin Pirv Postat la 15 septembrie 2021 115 afişări

Judeţul din Romania unde masca de protecţie devine OBLIGATORIE în spaţiile publice aglomerate

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad a adoptat miercuri o hotărâre care prevede obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice deschise, cu potenţial de aglomerare.

Potrivit Prefecturii Arad, măsura intră ân vigoare de joi.

„Se instituie începând cu data de 16.09.2021 obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise din judeţul Arad de genul pieţelor, târgurilor, bâlciurilor, talciocurilor, spaţiilor comerciale, staţiilor pentru transportul în comun, fără a se limita la acestea, precum şi în alte zone cu potenţial de aglomerare şi unde nu se organizează controlul epidemiologic la accesul în perimetru”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Conform acestuia, masca devine obligatorie pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru.

„Am decis să implementăm şi în judeţul nostru obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise cu potential de aglomerare. Este o măsură temporară, lăsată de hotărârea de guvern la latitudinea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, fiind luată din cauza creşterii constante a numărului cazurilor de infectare şi implicit a incidenţei COVID-19 la nivelul judeţului şi a unor localităţi. În Municipiul Arad, de exemplu, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad raportează astăzi o incidenţă de 1,04 cazuri/1000 de locuitori, la 184 cazuri active, în timp ce în urmă cu două săptămâni, la începutul lunii septembrie, se raporta o incidenţă de 0,45 la 80 de cazuri active. Sperăm să nu ajungem în situaţia de a implementa restricţiile mai dure prevăzute în legislaţie în multe localităţi. De aceea este important să adoptăm o atitudine preventivă, să purtăm masca de protecţie şi în locurile aglomerate din exterior şi, bine-nţeles, să ne vaccinăm”, a declarat prefectul judeţului Arad, Toth Csaba.

Prefectura reaminteşte că, în conformitate cu Ordinul comun 699/67/2021, este obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în spaţiile comerciale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mască,
covid,
prefectura

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.