La toamna numaram si pensiile private

Postat la 24 iulie 2007 1 afişăre

Autoritatile au decis ca startul vanzarilor de pensii private obligatorii sa fie amanat cu mai bine de o luna, pana pe 17 septembrie. Decizia, despre care cei implicati au variante destul de diferite, lasa loc (cel putin teoretic) si pentru alte schimbari. Mai e posibila insa o alta amanare?

Autoritatile au decis ca startul vanzarilor de pensii private obligatorii sa fie amanat cu mai bine de o luna, pana pe 17 septembrie. Decizia, despre care cei implicati au variante destul de diferite, lasa loc (cel putin teoretic) si pentru alte schimbari. Mai e posibila insa o alta amanare?

 

Aproape toti administratorii care au depus dosare pentru a se autoriza in sistemul de pensii private obligatorii sunt acum intr-o faza "destul de avansata" a procesului, declara pentru BUSINESS Magazin Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Motivul pentru care nu a fost obtinuta inca nicio licenta de administrator (obligatorie pentru a intra pe aceasta piata), desi la linia de start s-au aliniat deja 15 companii, tine de strategia Comisiei, adauga Oancea: "Cel mai bine ar fi ca administratorii sa primeasca deciziile intr-un termen oarecum apropiat". Pe de alta parte, chiar din saptamana aceasta CSSPP va incepe sa emita primele decizii de licentiere pentru administratori.

 

Hotararea de a amana startul pentru pilonul II al sistemului de pensii private obligatorii, de la 1 august pana pe 17 septembrie, a fost justificata initial prin nevoia de a le lasa viitorilor contributori mai mult timp de gandire si posibilitatea de a alege intre mai multe fonduri. Dar daca, asa cum spune Oancea, aproape toti administratorii sunt inca de pe acum in faze avansate de autorizare - ceea ce, teoretic macar, ar fi pus in fata potentialilor clienti o plaja larga de fonduri de pensii obligatorii -, de ce a fost totusi intarziat startul?

 

Explicatia presedintelui CSSPP este ca 17 septembrie este o data de start "care multumeste pe toata lumea". Si pe reprezentantii companiilor, care vor sa inceapa cat mai curand, dar si pe cei ai sindicatelor, nemultumiti de forma actuala a legii de reglementare a pensiilor private. "Consideram ca CSSPP nu si-a facut treaba bine, iar sistemul nu poate porni daca macar problemele esentiale semnalate de noi nu sunt rezolvate", declara pentru BUSINESS Magazin Petru Dandea, vicepresedinte al Confederatiei Nationale Sindicale Cartel Alfa, organizatie la care sunt afiliate 38 de federatii profesionale. La 16 iulie, sindicalistii au depus la Guvern un text cu mai multe articole ce ar trebui sa modifice legea pensiilor private obligatorii, intrata in vigoare in ianuarie. "Propunerile sindicatelor sunt inca in lucru", sustine Paul Pacuraru, ministrul muncii, care alaturi de Sebastian Vladescu, secretarul de stat din Ministerul Economiei si Finantelor, a fost desemnat de premier sa analizeze propunerile sindicalistilor.

 

Una dintre problemele de pe lista sindicalistilor este sistemul informatic prin care va fi coordonata redistribuirea contributiilor facute de salariati din sistemul public de pensii catre cel privat. Acest sistem ar trebui sa lege baza de date de la Casa Nationala de Pensii (CNPAS) cu cea de la Fisc, sa asigure legatura cu bancile care vor depozita banii din contributii si sa transmita informatiile catre administratorii privati. Acum sistemul nu exista, dar grupul de lucru care a fost creat pentru a-l pune la punct "a definitivat deja procedurile de colectare", spune Oancea, adaugand ca aplicatia necesara "va fi gata cand se va incepe colectarea". Daca pensiile private vor incepe la 17 septembrie, primele contributii ar trebui sa fie colectate in martie-aprilie anul viitor, cand fiecare angajat sub 35 de ani si, optional, salariatii intre 36 si 45 de ani vor vira 2% din salariul brut catre pensia privata obligatorie.

 

Reprezentantii companiilor ce vor sa administreze pensii private spun ca "realizarea sistemului de colectare este, fara indoiala, in interesul nostru, dar problema poate fi rezolvata", conform lui Adrian Allott, directorul Aviva Pensii Private. Totusi, adauga el, o schimbare majora a legislatiei in acest moment "ar fi tare neplacuta", pentru ca Romania si-a creat deja un cadru legal pentru pensiile private, aprobat de Parlament, iar toti administratorii si-au facut business plan-urile pe aceasta legislatie. "O schimbare ar fi nedreapta si, in plus, ar dauna reputatiei Romaniei ca destinatie de investitii", crede directorul Aviva Pensii Private.

 

O alta solicitare a sindicatelor priveste introducerea in lege a unui articol referitor la garantarea contributiilor platite pana la valoarea reala a acestora, minus comisioanele de administrare. "Nu-i normal sa-i spui unui om ca ia doar ce da", spune Petru Dandea. Ar accepta insa sindicatele o astfel de garantie daca ea ar implica un cost mai mare, asa cum spun companiile ca s-ar intampla? In opinia lui Dandea, nici nu este vorba despre o crestere a costurilor, dat fiind ca aceste costuri suplimentare vin primordial din constituirea provizioanelor. Or, argumenteaza el, investitiile majoritar in titluri de stat (instrumente foarte sigure, pentru care, spune el, nu e nevoie de constituirea unor provizioane pe masura celor ce se fac, spre exemplu, pentru investitiile in actiuni) nu vor aduce costuri suplimentare. Da ca exemplu Polonia, unde "la opt ani de la lansarea sistemului de pensii private peste 75% din bani sunt inca plasati in bonduri". Tot la capitolul garantii, Dandea crede ca Guvernul ar trebui sa garanteze contribuabililor "macar acoperirea pierderii pe care o au la pensia de stat, pentru ca isi redistribuie o parte din bani catre acest sistem privat".

 

In privinta lipsei unei campanii publice de informare din partea CSSPP, vicepresedintele Cartel Alfa sustine ca data aderarii la un fond nu poate sa fie "in niciun caz inainte de campania de informare" si nici "vara, cand oamenii sunt in concedii". Daca insa aceasta campanie s-ar derula in toamna (presupunand ca solicitarea sindicalistilor va fi acceptata) startul sistemului ar fi iarasi amanat. In replica, presedintele CSSPP spune ca aceasta campanie, finan-tata cu fonduri de la Banca Mondiala, "este in faza finala" si va dura in jur de o luna si jumatate, inainte de lansarea campaniilor facute de administratorii de fonduri. Acestia au voie sa porneasca informarea doar dupa momentul de start, adica 17 septembrie.

 

In opinia lui Bram Boon, directorul general al ING Asigurari de Viata, problemele legislative pe care sindicatele le ridica in momentul de fata au fost deja discutate si respinse in Parlament in momentul in care a fost adoptata legea. Aproape toate companiile ce vor sa administreze pensii se plang ca o amanare le aduce pierderi, din cauza investitiilor mari pe care trebuie sa le faca si, evident, sa le recupereze in timp. "Pentru noi orice intarziere este neproductiva", sustine Boon, adaugand ca la ING aceste pierderi sunt in curs de evaluare. Nemultumirea administratorilor fata de intarzierea deja stabilita depaseste insa aspectul pierderilor efective. "Singurii care au de castigat sunt cei care nu s-au pregatit la timp pentru implementarea acestui sistem", afirma Boon.

 

Autoritatile sustin ca o noua amanare nu va mai exista, "iar daca cineva la nivel politic vrea sa mai intervina, trebuie sa modifice legea", spune Mircea Oancea - o procedura greoaie, mai ales in conditii de vacanta parlamentara. Pe de alta parte, reprezentantii sindicatelor sustin ca daca legea nu va fi schimbata, vor continua sa conteste startul campaniei si, potrivit lui Dandea, "daca nu vom fi luati in seama, ne vom sfatui membrii de peste 35 de ani (in cazul carora nu exista obligativitatea pensiei private - n.red.) sa nu participe in niciun chip la sistem".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/la-toamna-numaram-si-pensiile-private-1009883
1009883
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.