Laura Spătaru, Director Vânzări Consumer Business Unit, Vodafone România: Anul trecut, am făcut investiţii de 4 milioane euro în remodelarea reţelei de retail şi am reamenajat 36 de magazine

Autor: Roxana Rosu Postat la 14 mai 2024 46 afişări

Laura Spătaru, Director Vânzări Consumer Business Unit, Vodafone România: Anul trecut, am făcut investiţii de 4 milioane euro în remodelarea reţelei de retail şi am reamenajat 36 de magazine

Vodafone a introdus anul trecut conceptul easy tech pe zona de tehnologie şi a investit 4 mil euro în remodelarea retailului şi reamenajarea a 36 de magazine, a declarat Laura Spătaru, Director Vânzări Consumer Business Unit, Vodafone România în cadrul conferinţei ZF Retail Summit 2024.

”Vrem să reformăm retailul Vodafone, care a avut modificări majore. Am făcut investiţii de 4 mil euro în remodelarea retailului şi am reamenajat 36 de magazine. Am extins portofoliul faţă de trecut, oferim consultanţă permanentă. Avem peste 100 de experţi în tehnologie la nivel naţional. Am extins gamele de produse în toate cele 400 de magazine ale reţelei. Am fost atenţi la experienţa din retail”.

Ce a mai declarat Laura Spătaru:

Suntem recunoscuţi în piaţă pe primul loc în zona de tech retail. Atingem toate magazinele cu easy tech şi urmărim distribuţia naţională pentru a oferi tuturor aceeaşi experienţă. Nu doar pe retailul fizic. Am avut 10 evenimente în magazine după lansarea unor produse în trimestrul trecut şi am fost bucuroşi că ei au fost interesaţi de o astfel de experienţă, nu doar pe online.

Am făcut pop-up store-uri în zona rurală, cu suport pe tot ce înseamnă digitalizare.

Vrem să dublăm modelul de franciză în acest an, să extindem numărul de parteneri. Noi aducem un business la cheie, oferim instrumente, coaching, pentru ca partenerii să performeze la fel de bine. Cu ajutorul antreprenorilor locali avem o voce puternică şi în teritoriu. Anul trecut am fost concentraţi pe easy tech şi anul acesta vrem să fim customer obsessed.

Pe lângă reţea, vrem ca fiecare client pentru preţul plătit să primească mai mult. Mai multe oferte, experienţă digitală, surprize (discounturi lunare de exemplu de la parteneri). În retail, certificăm toţi consultanţii de vânzări şi avem un program amplu de training pentru a oferi experienţe bune tuturor clienţilor. Este important ca pentru preţul plătit să ştie că primesc ce merită şi preţul cel mai bun. E important să ţii mereu legătura cu clientul.

Am lansat pachete de lifestyle, pentru familii, pentru clienţii care vor să petreacă timp outdoor. Oferim cadouri, huse, folie şi cred că toate aceste lucruri sporesc vânzările şi creează o deprindere pe zona de lifestyle.

Clienţii se uită mult la tehnologie, la produse, apoi la calitatea reţelei. Şi experienţa în canale, online sau fizice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
magazine,
vodafone,
retail,
trecut

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.