Legea antifumat a fost declarată constituţională. Peisajul în toate barurile şi restaurantele din România se va schimba
Legea antifumat este constituţională, au decis miercuri judecătorii CCR în unanimitate, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că, prin definirea spaţiului public închis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.
Judecătorii CCR au respins cu unanimitate de voturi sesizarea de neconstituţionalitate depusă pe 21 decembrie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din CCR.
Cei 33 de senatori care au semnat contestarea au susţinut că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale "nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»". În documentul înaintat Curţii Constituţionale se precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.
niţiatorii sesizării susţin, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis, şi ceilalţi cetăţeni fumători.
Potrivit unor surse politice, contestaţia legii antifumat depusă la Curtea Constituţională este semnată de senatori de la toate partidele politice, printre care Cristiana Anghel (ALDE), Corneliu Dobriţoiu (PNL), Lucian Şova (PSD), Verestoy Attila (UDMR) şi senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro