Livia Stanciu: Dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis îşi urmează cursul firesc

Autor: Otilia Ciocan Postat la 06 ianuarie 2015 81 afişări

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătorul Livia Stanciu, a spus, marţi, că dosarul de incompatibilitate al preşedintelui Klaus Iohannis îşi urmează cursul firesc, ca şi până acum.

"În mod cert, dosarul îşi urmează cursul firesc, aşa cum şi l-a urmat şi până acum", a spus Livia Stanciu, întrebată dacă preşedintele Iohannis va fi tratat ca un justiţiabil obişnuit.

ICCJ urmează să ia o decizie definitivă privind starea de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis, în calitate de fost primar al Sibiului, constatată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

În 24 aprilie 2013, ANI anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare al ANI şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, iar următorul termen în proces va avea loc în 14 ianuarie 2015.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
STANCIU,
IOHANNIS,
INCOMPATIBILITATE
/actualitate/livia-stanciu-dosarul-de-incompatibilitate-al-lui-iohannis-isi-urmeaza-cursul-firesc-13751306
13751306
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.