Livrările de autovehicule noi înregistrează o creştere de 10,9% în primele 10 luni
Pe ansamblul pieţei auto, livrările totale au înregistrat, în primele 10 luni din 2017, o creştere generală de 10,9%, „cifră în interiorul căreia avem autoturismele cu o creştere de 13,4%”, arată un comunicat transmis vineri de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA).
„În România, vânzările de autoturisme din primele 10 luni ale anului 2017 au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 65% (35% persoane fizice)”, arată APIA.
„Comparativ cu primele 10 luni din 2016, este de remarcat faptul că au crescut atât ponderea, cât şi volumul achiziţiilor realizate de către persoane fizice: ponderea, de la 31% la 35%, iar volumul, cu 30% (procent mult superior creşterii generale a pieţei la 10 luni, respectiv +13,4%). Aceste cifre ne arată faptul că, practic, vânzările de autoturisme noi au crescut în special datorită achiziţiilor realizate de către persoanele fizice, a căror detaşare de Programul Rabla a fost tot mai evidentă în ultimele luni”, se mai arată în comunicat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro