Londra este folosită de oligarhii ruşi din apropierea lui Putin pentru a-şi spăla „banii murdari”, avertizează Marea Britanie
Londra este folosită ca „bază pentru active corupte” de mai mulţi oligarhi apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, atrage atenţia comitetul pentru afaceri externe din Marea Britanie, potrivit CNBC.
„Utilizarea Londrei ca bază pentru active corupte de către indivizi din apropierea Kremlinului este acum legată clar de o strategie mai amplă care are implicaţii pentru securitatea noastră naţională”, scrie în raportul denumit „Aurul Moscovei: Corupţia rusească în Marea Britanie”.
Raportul sugerează că lupta împotriva spălării de bani de către ruşi „ar trebui să fie una dintre priorităţile majore ale Marii Britanii în politica externă”.
Activele „stocate şi spălate în Londra susţin, atât direct cât şi indirect, campania preşedintelui Putin de subminare a sistemului internaţional de reguli, de subminare a aliaţilor noştri şi de erodare a reţelelor internaţionale care susţin politicile externe ale Marii Britanii”.
Cu toate acestea, raportul susţine că Marea Britanie se găseşte vinovată „că a închis ochii în ceea ce priveşte rolul Londrei în ascunderea unor proceduri legate de corupţia Kremlinului”.
Astfel, Londra şi-a asumat riscul „ca Marea Britanie să nu fie luată în serios cu privire la combaterea tuturor măsurilor ofensive ale preşedintelui Putin”.
În schimb, raportul insistă că Londra trebuie să îşi stabilească o „strategie coerentă şi pro-activă cu privire la Rusia”, condusă de Biroul pentru Afaceri Externe şi coordonată la nivelul întregului guvern, „care să lege clar instrumentele diplomatice, militare şi financiare ale Marii Britanii în lupta cu agresiunea de stat a Rusiei”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro